Legislația media și deontologia profesională

.

Programa de cursuri

4 cursuri 60 ore

Disciplina are ca obiect de studiu aspectele fundamentale ale legislaţiei şi bunei practici a activităţii mijloacelor de informare în masă: accesul la informaţie; libertatea de exprimare; defăimarea (lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale); securitatea informaţională a societăţii şi a persoanei; aspecte privind autoreglementarea mass-media etc.

Pe durata cursului, studenții vor consulta și vor analiza numeroase legi și articole care se referă în mod direct la meseria de jurnalist. Ghidați de instructor, aceștia vor învăța să scrie petiții și solicitări de informații publice.  

Cursul va familiariza studenţii și studentele cu conceptele şi principiile de bază ale eticii şi deontologiei, cu rolul imaginilor în presă, precum şi cu importanţa principiilor etice în reflectarea diversităţii în mass-media. Aceștia vor învăța să identifice stereotipurile existente în societate. De asemenea, vor discuta despre ce presupune incluziunea socială, egalitatea de gen. Cursanții vor afla cum să identifice şi să lucreze cu sursele relevante, cum să scrie şi să redacteze materiale senzitive din punct de vedere al eticii etc. La fel, vor fi familiarizaţi cu bunele practici jurnalistice, astfel încât, la finalul cursului, să aibă cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru a putea lua decizii etice în procesul de realizare a unui material jurnalistic. 

La acest curs, studenții și studentele învață cum să identifice știrile false. Ei află care este pericolul publicării, dar și a distribuirii știrilor false. De asemenea, învăța să verifice corect sursa știrii, titlul, textul și data publicării articolului. La fel, discipolii discută la curs despre fenomenul de propagandă și manipulare în presă.

Cursul are drept scop prezentarea metodologiilor și a tehnicilor avansate de căutare și verificare a informațiilor în sursele deschise. Studenții vor învăța să utilizeze metode de verificare a informațiilor adunate în urma unei documentări jurnalistice sau a celor deja publicate în spațiul public, să folosească tehnici avansate de căutare și verificare a informațiilor în spațiul online. Acest curs este strâns legat de cursul Jurnalismul de Investigație.

Acest site folosește cookies

Am înțeles