Despre proiect

PROGRAM DE FORMARE PROFESIONALĂ ÎN DOMENIUL JURNALISMULUI 2022-2023

Ești gata să devii lider în presa din Republica Moldova, un jurnalist format conform celor mai noi tendințe în materie de predare/învățare și practicare a meseriei, într-o lume în care inovația și noile tehnologii dictează regulile? 

Oferta noastră de formare în domeniul jurnalismului este una completă, bazată pe practică. Vei învăța într-un timp scurt de la cei mai buni jurnaliști, cu experiență de zeci de ani în presă, și experți media atât din Republica Moldova, cât și din străinătate, ce presupune profesia de jurnalist. 

Data limită pentru depunerea dosarelor este 22 august 2022, ora 23.59.

PENTRU CINE

Programul nostru de zece luni este destinat tuturor persoanelor, cetățeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare universitare, indiferent de domeniu, celor care își doresc să obțină abilități și cunoștințe din domeniul jurnalismului sau celor care sunt la început de carieră în jurnalism și cred că ar mai avea nevoie de instruire.

De asemenea, dacă vrei să faci o schimbare în carieră, crezi că specialitatea ta merită mai multă atenție în presă și vrei să scrii despre domeniul tău de expertiză, ai curiozitate, perseverență, ambiție, curaj, spirit de observație și dorință de a face jurnalism de calitate, înscrie-te la cursurile noastre. Locurile sunt limitate.

Te vom învăța cum să faci materiale pentru radio, televiziune, online, cum să filmezi, să fotografiezi sau să înregistrezi audio. Știrile, reportajele și interviurile, new media, storytelling-ul, blogul, vlogul, podcastul, arta sunetelor și a imaginilor, fotografia, jurnalismul de investigație, inovația în jurnalism - acestea sunt doar câteva dintre cursurile care fac parte din oferta noastră, unică în Republica Moldova. 

Odată cu absolvirea programului de zece luni de formare în domeniul jurnalismului al Școlii de Jurnalism vei avea mai multe șanse de angajare la posturile de radio, televiziune, presă scrisă sau online din Republica Moldova. 

OFERTA DE STUDII 

Cursurile la Școala de Jurnalism sunt grupate în 12 module. Fiecare modul este format din două sau mai multe cursuri. Accesează pagina Cursuri, de pe scoaladejurnalism.md ca să vezi lista cursurilor.*

MODUL 01: Introducere în Jurnalism

MODUL 02: Legislație media și deontologie profesională

MODUL 03: Audio

MODUL 04: Video

MODUL 05: Foto

MODUL 06: Online

MODUL 07: Jurnalismul specializat

MODUL 08: Investigația

MODUL 09: Managementul presei

MODUL 10: Abilități digitale

MODUL 11: Inovații în Jurnalism

MODUL 12: Practica

*Ne rezervăm dreptul să modificăm această lista anual, ajustând-o la cerințele pieței, dar și la realitățile din presă, precum și la tendințele în lume în domeniul jurnalismului. Suntem cu mâna pe puls pentru a-ți aduce informații de actualitate din domeniu, utile vremurilor pe care le trăim.

Tip de predare: mixtă (față în față și online)

Metoda de învățare: Learning by doing (experiențială), prin practică în situații concrete.  

Durata: 10 luni

Perioada: septembrie – iunie 2022-2023*

Stagiul obligatoriu: iunie - iulie 2023

Prezentarea lucrărilor finale: iulie 2023

Diplomă: Certificat de absolvire a Școlii de Jurnalism din Moldova.

*Calendarul poate fi modificat.

METODOLOGIA 

Principala metodă de învățare la Școală este learning by doing sau învățarea experiențială. Considerăm că această metodă este cea mai eficace, deoarece jurnalismul se învață exersând și pe teren. Să nu-ți fie frică să greșești, pentru că vom fi alături să te ghidăm și să-ți explicăm. Teoria predată la cursurile noastre va fi imediat aplicată în practică. Îți garantăm că nu te vei plictisi și, dacă îți vei da silința, vei fi surprins de tine însuți.

INSTRUCTORII*

Instructorii noștri ne confirmă an de an, prin perseverența lor de a se menține sus în meserie, că a fi jurnalist nu este doar dedicație, sacrificiu, ore petrecute în teren, kilometri parcurși, situații periculoase, dar și multă satisfacție de la lucrul bine făcut. Pe parcursul anului de studii, vei avea ocazia să afli din prima sursă ce înseamnă să fii jurnalist, vei afla metode de lucru, tehnici de intervievare și detalii din culisele meseriei. Pentru anul de studii 2022-2023 avem posibilitatea să invităm mai mulți traineri și instructori din străinătate să îți vorbească despre tendințile și noutățile din media. Pentru a afla mai exact cine îți va preda, vezi rubrica Instructori.

*Lista instructorilor pentru anul de studii 2022-2023 poate suferi unele modificări.

STAGIUL ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Programul de formare profesională în domeniul jurnalismului la Școala de Jurnalism din Moldova presupune și un stagiu obligatoriu în redacțiile instituțiilor media din Republica Moldova. Pe parcursul unei luni vei putea activa fie la radio, televiziune, fie la un ziar local, național sau online. În această perioadă vei avea șansa să exerciți profesia, să mergi pe teren, să aplici tot ce ai învățat pe parcursul unui an și să înțelegi cu adevărat cum funcționează o redacție. În perioada stagiului vei avea posibilitatea să demonstrezi că ai potențial și stofă de jurnalist sau jurnalistă.

STAGIUL ÎN STRĂINĂTATE

Trei dintre cei mai buni studenți/studente din promoția 2022-2023 vor avea posibilitatea să facă un stagiu de o lună într-o redacție din România, după absolvirea programului de zece luni al Școlii. Acest internship va fi susținut financiar în totalitate. Însă, după o lună de instruire ei vor fi nevoiți să revină în Republica Moldova și să lucreze cel puțin șase luni într-o redacție din țară, pentru a aplica în practică toate cunoștințele dobândite în țara vecină. Selecția bursierilor se va face în urma unui test practic. Detalii despre condițiile de selectare vor fi anunțate pe parcursul anului 2022-2023.

PROIECTUL FINAL SAU LUCRAREA DE ABSOLVIRE

Aceasta presupune că la sfârșitul celor zece luni de studii, vei realiza la alegere, un material audio, video, multimedia, articol lung.Tema materialului o vei selecta împreună cu un tutore desemnat care te va îndruma și susține în tot acest proces. Îți vom da timp suficient ca să lucrezi la lucrarea finală, susținerea căreia va fi publică, în fața unei comisii formată din jurnaliști și experți media. De asemenea, lucrarea de absolvire presupune și scrierea unei știri în timp real, în regim de redacție.

ACTIVITĂȚI EXTRACURICULARE*

Vom organiza pentru tine vizite la redacțiile TV, radio, online, ziare, dar și la instituțiile publice și internaționale din țară. În plus, vei avea ocazia să discuți, în cadrul unor sesiuni tematice, cu jurnaliști notorii din țară și din străinătate sau cu alte persoane importante pentru studiul tău.

De asemenea, avem programat la început de an de studii un teambuilding, eveniment menit să ne împrietenim și să ne cunoaștem înainte de a purcede la drum. Persoanele admise la studii și instructorii se vor întâlni într-un cadru informal pentru a „sparge ghiața”. Pe parcursul anului de studii vom organiza cluburi de presă, workshopuri, discuții tematice la care studenții Școlii sunt așteptați să participe activ.

*Aceste activități pot suferi modificări din varii motive sau crize, pe care nu le vom putea nici modifica, nici influența. 

DESPRE NOI

Școala de Jurnalism din Moldova nu este o instituție de învățământ clasică. Suntem o organizație non-profit, orientată spre instruire în domeniul mass-media, care ține la rigorile jurnalismului. Considerăm că „obligația primordială a profesiei este un jurnalism responsabil, care asigură dreptul publicului de a primi informații veridice, verificate și depline.” /Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova/. 

Școala de Jurnalism din Moldova este succesoarea proiectului „Școala de Studii Avansate în Jurnalism din Chișinău”, lansat în 2006 ca proiect-pilot al Centrului pentru Jurnalism Independent din Republica Moldova, în baza unor programe postuniversitare avansate de jurnalism, inclusiv Școala de Jurnalism și Management Media din Caucaz [Tbilisi, Georgia], Media Plan Institute din Sarajevo, Școala de Jurnalism din Novi Sad [Serbia], Institutul Media din Caucaz [Erevan, Armenia], programul de un an de instruire în jurnalism al Institutului Macedonean pentru Media [Macedonia] și Universitatea Americană din Bulgaria.

Școala de Jurnaliism din Moldova activează de 16 ani în convingerea profundă că o presă independentă, liberă, instruită profesionist și dedicată în întregime principiilor de servire a publicului, este esențială pentru orice societate democratică.

Noi suntem gata să-ți spunem „Bun venit!” la Școala de Jurnalism din Moldova, promoția a 17-a. Tu ești gata să faci parte din ea? 

Ne poți suna la +373 672 07 485, dacă tot ce ai citit până acum nu a fost suficient. Scrie-ne pe Facebook și Instagram sau pe info@scoaladejurnalism.md și noi revenim cu mai multă informație. 

Data limită pentru depunerea dosarelor este 22 august 2022, ora 23.59.

Acest site folosește cookies

Am înțeles