10 tineri au finalizat stagiile plătite în cadrul cursului Pre-internship

10 tineri au finalizat stagiile plătite în cadrul cursului Pre-internship

Zece studenți la jurnalism de la ULIM și USM, precum și absolvenți ai facultăților de jurnalism din România au încheiat stagiile organizate în cadrul celei de-a treia ediții a cursului Pre-internship al Școlii de Jurnalism din Moldova. Pentru aproape trei luni, aceștia au lucrat în redacțiile partenere: Agora, Newsmaker, Realitatea, Moldova.org, Moldova 1 (Newsroom), Ziarul de Gardă, Jurnal TV, Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Diez.md, acumulând experiență practică și înțelegând mai bine cum funcționează o redacție modernă.

Proiectul Pre-Internship a fost gândit ca o etapă de tranziție între studii și piața muncii. Participanții au recapitulat ce este o știre, cum se găsesc idei și cum se construiesc materialele jurnalistice. Stagiarii au învățat despre rolurile și funcțiile dintr-o redacție, despre așteptările editorilor, cum se implică un stagiar într-o redacție și nu în ultimul rând, despre utilizarea instrumentelor AI în munca jurnalistică, respectând etica și deontologia.

Pe parcursul celor aproape trei luni de stagiu, tinerii au mers pe teren, realizând știri, au participat la ședințe editoriale, iar aceste experiențe le-au permis să înțeleagă atât partea tehnică a jurnalismului, cât și ritmul alert și responsabilitățile pe care le presupune munca într-o redacție.

Stagiarii au subliniat că această experiență le-a oferit cunoștințe noi și încredere în abilitățile lor de a lucra într-un mediu profesional. Pentru mulți dintre ei, munca pe teren, contactul direct cu editorii și lucrul în echipă au fost cele mai valoroase aspecte ale stagiului.

Valeria Vrabie, stagiară Newsmaker : “Cel mai mult mi-a plăcut munca pe teren și anume că trebuie să avem o relație foarte strânsă cu colegii cu care mergem la filmare. Anume ei ne ajută să avem un material cât mai bun. Și contactul direct cu oamenii a fost pentru mine cea mai interesantă parte a stagiului.”

Beatrice Vieru, stagiară Jurnal TV: “Aș vrea să-i mulțumesc coordonatorului meu, Vasile Luchianu. Ne-am înțeles foarte bine, am avut foarte multe de învățat de la el. Mi-a plăcut că de foarte multe ori a avut încredere în mine. Au fost de multe ori subiecte dificile și eu ca începătoare poate nu ar fi trebuit să fie trimisă acolo, dar el a avut încredere și chiar mi-au reușit.”

Nicoleta Țarălungă, stagiară Newsroom Moldova 1: “Dna Raisa Lozinschi cu care am coordonat tot a fost foarte receptivă. Chiar dacă greșeam sau aveam momente în care mă blocam, ea niciodată nu m-a judecat, dar și restul colegilor au fost foarte prietenoși și receptivi. Dacă aș avea posibilitatea să mai aleg o dată o redacție, aș alege tot Newsroom Moldova 1, pentru că mi-a plăcut foarte mult. ”

Proiectul a demonstrat că reprezintă un pas important în formarea tinerilor jurnaliști, oferindu-le experiență practică și o perspectivă clară asupra așteptărilor din redacții și contribuind, totodată, la dezvoltarea unui jurnalism profesionist, adaptat realităților.

 

Acest site folosește cookies

Am înțeles