„Am învățat să folosesc inteligența artificială nu ca pe un dușman”. Ce au descoperit jurnaliștii la AI Workshop

„Am învățat să folosesc inteligența artificială nu ca pe un dușman”. Ce au descoperit jurnaliștii la AI Workshop

Școala de Jurnalism din Moldova, în parteneriat cu DW Akademie, a organizat în perioada 14–16 octombrie un workshop intensiv dedicat utilizării inteligenței artificiale în jurnalism. Evenimentul a reunit peste 20 de jurnaliști, creatori de conținut și profesioniști din redacții care și-au propus să descopere cum pot integra AI în munca lor de zi cu zi, într-un mod responsabil și etic.

Trainingul a fost susținut de expertul internațional Paul McNally, alături de co-trainerul și consultantul în AI & automatizare Denis Zacon și Alina Gîrneț, CEO #Diez.

Agenda celor trei zile a fost construită în jurul unor ateliere, prezentări și exerciții practice, menite să le ofere jurnaliștilor competențe practice și cadrul etic de care au nevoie pentru a integra inteligența artificială în activitatea lor.

Programul a pus accent pe utilizarea responsabilă a AI, oferind instrumente pentru identificarea și corectarea biasului algoritmic. Astfel, participanții au învățat și cum să elaboreze politici interne de utilizare a AI, pentru a asigura transparență și responsabilitate în redacțiile lor.

În prima zi, jurnaliștii au participat la AI Content Creation Lab, unde au lucrat în echipe pentru a crea un material multimedia folosind instrumente AI, precum: Whisper (pentru transcrieri), ChatGPT (pentru scriere), Eleven Labs (generare de voce), Descript (editare), HeyGen (avatare video) și Cap Cut (montare). 

La final, fiecare echipă a prezentat un produs video scurt, realizat cap-coadă cu ajutorul acestor instrumente.

„Am descoperit că poți crea și imagini reprezentative pentru știri sau video-uri, de exemplu”, a remarcat Alexandru Fedaș, jurnalist la Nord News.

Cea de-a doua zi a fost dedicată modului în care AI poate fi integrat în activitatea redacțiilor pentru a îmbunătăți calitatea și eficiența muncii. Participanții au analizat scenarii reale, au învățat să măsoare impactul conținutului generat cu AI, să urmărească reacțiile publicului și să folosească datele pentru decizii editoriale mai bune.

„Publicul a fost foarte deschis și interesat. Majoritatea întrebărilor veneau din practica lor zilnică. Le-am oferit exact instrumentele de care aveau nevoie”, a spus Denis Zacon.

Ultima zi și cea de-a treia a fost dedicată discuțiilor despre etică și limitele utilizării AI. Participanții au discutat despre cum ar trebui folosită inteligența artificială astfel încât să nu afecteze integritatea jurnalistică.

Ziua a inclus și un studiu de caz prezentat de Alina Gîrneț, despre modul în care redacția lucrează cu instrumentele AI. Ulterior, fiecare participant a început să își creeze propriul „AI roadmap”, adică un plan care stabilește reguli și limite pentru folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în munca sa.

„După workshop, am învățat să folosesc inteligența artificială nu ca pe un dușman, ci ca pe un aliat în munca mea”, a spus spre final Andreea Metei, jurnalistă la TV8.

Acest site folosește cookies

Am înțeles