Jurnalismul politic: identificăm și descifrăm mesajele politicienilor
Ce este și cum e construit un sistem politic, cine sunt actorii politici și care sunt relațiile - văzute și nevăzute - dintre ei?Cum trebuie să se comporte presa în timpul campaniilor electorale și cum pot fi manipulați jurnaliștii de către unii politicieni? Sunt doar câteva întrebări la care discipolii ȘSAJ au căutat răspunsuri în cadrul celui de-al doilea curs de specialitate din anul curent - Jurnalismul politic. Împreună cu studenții au lucrat instructorii Anatol Golea, analist politic și director al Agenției de presă „Infotag”, Alina Țurcanu, editoră la Radio „Europa Liberă” și Sorina Ștefârță, directoarea ȘSAJ.
Pentru a-i ajuta pe studenți să înțeleagă mai bine cum să identifice și să abordeze subiecte pe teme politice, cursul a fost împărțit în trei module. Primul dintre ele, „Introducere în jurnalismul politic”, a fost ținut de către Anatol Golea. Analistul politic a vorbit despre sistemul politic intern, despre partidele politice, sistemele electorale, actorii politici și relațiile dintre aceștia. Studenții au discutat despre deontologia jurnalistică şi modul de abordare a unor subiecte pe teme politice.
Cel de-al doilea modul a vizat viața politică internă din Moldova. De la Alina Țurcanu, studenții au aflat despre drepturile și obligațiunile presei în procesul electoral, despre relația cu sursele și particularitățile unui articol politic reuşit. Viitorii jurnaliști au aflat cum trebuie să se comporte în timpul campaniilor electorale și cum să evite riscul de a fi manipulați de către politicieni.
Subiectele celui de-al treilea modul, „Jurnalism internațional și european”, au fost Integrarea Europeană, rolul şi funcţiile instituţiilor europene, Acordul de Asociere și Zona de Liber Schimb cu UE, respectiv rolul mass-media în reflectarea acestor subiecte. Despre relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană discipolii au vorbit și cu invitatul Clubului de discuții de la ȘSAJ - Dionis Cenușă, analist politic și expert asociat la „Expert-Grup”.
Studenții spun că acest curs i-a ajutat să înțeleagă mult mai bine cum se fac „jocurile” pe arena politică internă și externă, și - cel mai important - au înțeles cum să nu se lase manipulați. „Un jurnalist trebuie sa fie foarte atent, el trebuie să facă mereu diferența dintre promisiuni și fapte”, a opinat studenta Cristina Cornescu.
Mâine, la Școala de Studii Avansate în Jurnalism începe unul dintre cele mai interesante și captivante cursuri - Jurnalismul de investigație.