Cum protejăm spațiul informațional? (Scurte incursiuni pe marginea unui raport)

 

 

Propagandă și manipulare... sunt termenii cu care se jonglează de ceva timp în spaţiul public din R. Moldova. Nu voi încerca în acest articol să disec şi să explic în detaliu care ar fi diferenţa sau asemănarea între aceștia, pentru că nu asta este misiunea acestui articol. Doar o mică remarcă însă: la noi acești termeni sunt înţeleși greşit. O explicație simplistă, fără prea multe detalii: manipularea este ceva ce ține mai degrabă de bucătăria internă a unei societăţi/țări sau comunități, adică vine din interior și e îndreptată spre interior; propaganda e ceva care vine din exterior şi are drept obiectiv impunerea unor valori, idei, credinţe sau opţiuni străine.

Termenul şi procesul care ne interesează în acest sens este cel de propagandă. Un scurt istoric al acestuia ar putea fi descris astfel: instituit de Biserica Catolică în secolul XVII (conotație neutră), adus la “artă” şi „perfecţiune” de Germania nazistă în secolul XX (conotație negativă) şi reinventat în secolul XXI de către mass-media de la Kremlin. Cauza? A se citi în următorul paragraf.
 
Cum diminuăm propaganda din mass-mediile rusești?
 
Începând cu a doua decadă a secolului XXI, ideologii de la Kremlin au înțeles că așa-numita politică hard power (războaie, revoluții sau conflicte etnice) de control sau influență în anumite teritorii, mai cu seamă limitrofe, este una foarte costisitoare și devine din ce în ce mai ineficientă; pe lângă toate, atrage atenția și nemulțumirea opiniei publice internaționale. Astfel s-a (re)orientat spre cea a soft power-ului, care pune accentul pe cultură, limbă, istorie și... mass-media. Instituțiile media create sau re-inventate în ultimii 4-5 ani vin să confirme această ipoteză: Russia Today, Sputnik, Russia24.

 

În cadrul unei conferinţe, cercetătoarea britanică Anne Applebaum afirma că Rusia “este deja în interiorul Europei” şi asta în mare parte datorită reţelei media care a început să şi-o edifice în ultimii ani. Potrivit unor date, doar în Germania aproximativ 3 milioane de oameni privesc postul de televiziune rusesc Pervîi Kanal, care, potrivit aceleiaşi Anne Applebaum, “utilizează un limbaj mai agresiv decât chiar în perioada războiului rece”. Cele mai expuse la propaganda mediatică rusă sunt însă ţările din spaţiul ex-sovietic. De exemplu, televiziunea cu cea mai mare audienţă în 9 din cele 15 ţări ex-sovietice este Pervîi Kanal, iar R. Moldova face parte din cele nouă ţări. Un alt indicator arată că, în majoritatea țărilor ex-sovietice, în top 5 al celor mai populare televiziuni (conform indicelui de audienţă), sunt minim 3 televiziuni ruseşti (în majoritatea cazurilor acestea sunt re-transmisiunile Pervîi Kanal, NTV, RTR sau REN TV, care sunt diluate cu ceva conținut autohton).

 

Punctul de cotitură al agresivității propagandei din mediile ruseşti a constituit perioada de după 17 iulie 2014, când în Ucraina a fost doborât avionul de pe cursa Amsterdam (Olanda) – Kuala Lumpur (Malaezia), cu 298 de pasageri la bord. În urma mai multor rapoarte şi studii ale organizaţiilor internaţionale s-a stabilit că avionul a fost distrus de către tiruri ale unui sistem de rachete antiaeriene Buk, puse la dispoziţie de către Kremlin forţelor separatiste ale așa-numitei Republici Populare Donețk. Ca urmare a acestui eveniment, mass-media de la Kremlin a început o campanie de propagandă media foarte agresivă, care a avut drept scop să impute opiniei publice că Ucraina şi implicit armata ucraineană se face vinovată de această tragedie.

 

Ce putem face pentru a diminua efectele nocive ale acestei propagande? Raportul „Bringing Plurality & Balance to Russian Language Media”, elaborat de către 150 de  experți media cu suportul organizaţiei European Endowment for Democracy (EED), propune unele alternative la acţiunile propagandistice ale mass-mediei de la Kremlin. Scopul studiului a fost de a prezenta soluții practice pentru a sprijini și consolida mass-media independentă de limbă rusă în țările din Parteneriatul Estic (dar nu numai).

 

Studiul pornește de la ideea potrivit căreia limba (rusa, în acest caz) nu trebuie să fie un element care să divizeze societăți sau oameni. Iar vorbitorii de limbă rusă, ca și toți ceilalți, de altfel, trebuie să aibă acces la un conținut media calitativ, corect și divers. Obiectivul principal al studiului a fost de a identifica și elabora câteva instrumente pentru a oferi un răspuns adecvat la dominația mass-mediei pro-Kremlin în ţările post-sovietice. Aceste instrumente trebuie să implice și să includă cooperarea între instituțiile mass-media independente de limbă rusă existente (dar nu numai), precum și între diferiţi donatori şi organizații internaționale.

 

Raportul a punctat și câteva recomandări generale, care însă pot fi aplicate și individual de fiecare țară (ceea ce de fapt s-a încercat într-o analiză puțin mai jos în acest articol). Acestea au fost catalogate drept “cele cinci blocuri”:
 

a. Crearea unui aşa-numit „centru de presă” regional (news hub), care va respectă principiile de echitate, precizie și vigilență (un fel de agenţie de ştiri). Pentru a implementa acest model, trebuie creată o rețea de parteneri, care vor distribui știrile de înaltă calitate către un public cât mai larg în toate regiunile și pe toate canalele media accesibile din ţările Parteneriatului Estic;

b. Crearea unei platforme comune („fabrică de conținut”) care va avea drept scop producția de filme documentare de calitate și emisiuni de divertisment (inclusiv filme, teatru și reality - show-uri sociale), care ulterior să fie distribuite;
c. Crearea unui centru media de formare a jurnaliştilor de limbă rusă, care să instruiască profesionişti de calitate, să monitorizeze conținutul media şi să organizeze schimbul de experienţă dintre jurnalişti şi organizaţiile media din ţările Parteneriatului Estic;
d. Instituirea unui fond financiar comun, care să fie orientat spre finanţarea proiectelor, iniţiativelor şi instituţiilor media de limbă rusă, precum şi susţinerea noilor iniţiative;
e. Toate acestea trebuie să fie interconectate printr-o platformă multimedia, cu un brand global, care să asigure difuzarea produsului către un public cât mai larg. 

 

Deci, contrapropaganda nu este o soluție la propaganda prin intermediul mass-mediei. Soluția oferită de studiu este producerea și diseminarea unui conținut media obiectiv și de calitate în limba rusă. Astfel se va recâștiga încrederea în presa de limbă rusă în țările Parteneriatului Estic, care, potrivit cercetătorului media Peter Pomerantzev, “a fost profund zdruncinată” de propaganda Kremlinului. Contrapropaganda nu va aduce rezultate și nici nu va face ca jurnalismul de limbă rusă să devină unul mai corect și calitativ. Problema trebuie abordată sistematic, pe termen lung, iar cea mai eficientă soluție constă în elaborarea unui conținut media obiectiv, calitativ și corect, care să fie diseminat prin intermediul unor platforme de limbă rusă de alternativă.
 
Cum ne protejăm spaţiul informaţional de propaganda externă
 
Studiul menționat mai sus a punctat anumite probleme, dar și soluții care sunt fiabile pe termen lung. Pe termen scurt, însă, fiecare țară, care este dependentă de spațiul mediatic informațional al Kremlinului, trebuie să își creeze independent anumite mecanisme și instrumente de protecție, începând de la edificarea unor instituții mass-media de alternativă, care ar produce conținut media de limbă rusă calitativ, și finalizând cu edificarea unor instituții sau crearea unor instrumente eficiente, capabile să prevină și să asaneze conținutul propagandistic difuzat de către instituțiile media aservite Kremlinului. Cu referire la situația din R. Moldova, am putea puncta câteva probleme, dar și câteva soluții care ar servi drept model de protejare a spațiului informațional de propaganda promovată de mediile rusești:

“Cenzură” sau dreptul la informare?
 
Propaganda mass-mediei de la Kremlin impune țărilor ex-sovietice o dilemă. Pe de o parte, este vorba despre dreptul la informare sau accesul la informare/informație, care este un drept fundamental, garantat de constituția țării. Pe de altă parte, avem ceea ce experții numesc protejarea spațiului informațional.
În acest sens, atât teoretic, cât și practic există două scenarii. Primul din ele ar impune o permisivitate absolută în ceea privește accesul și accesarea oricărui tip/canal media. Personal, cred că acest scenariu poate fi aplicat doar în situația când gradul de cultură mediatică al unei societăți este foarte înalt, iar fiecare individ poate face diferența între o informație corectă și una denaturată. Pe moment, cu părere de rău, în R. Moldova nu putem susține că dispunem de așa ceva. Țara noastră nu se poate compara la acest capitol cu state precum Marea Britanie, Norvegia, Finlanda, Suedia sau Canada, unde educația mediatică este o disciplină obligatorie în curricula școlară, liceală sau de facultate.

 

Al doilea scenariu ar impune protejarea spațiului informațional al țării prin monitorizarea și filtrarea controlului asupra informației care vine din exterior (a nu se neglija însă și cea din interior). Aceasta necesită existența (mai degrabă spus funcționalitatea) unor structuri care să reglementeze spațiul informațional al unei societăți (și aici nu e nicidecum vorba de cenzură). Or, concluzionând, propaganda mediatică poate fi contracarată în două feluri: fie monitorizezi și reglementezi informația, fie permiți orice, doar că această permisivitate trebuie să meargă mână în mână cu gradul înalt de cultură a societății.
Exemple: În 2014, Ucraina a fost printre țările care au interzis emisia a 15 posturi de televiziune rusești pe teritoriul său. Letonia și Lituania au interzis temporar în aprilie 2015 unele posturi de televiziune pro-ruse (RTR Rossia și RTR Planeta). Recent, Consiliul Național al Audiovizualului din Polonia a retras licența postului de Radio Hobby, care difuza emisiunile Radio Sputnik.

 

În unele cazuri, cenzurarea unor canale media poate fi acceptată, mai ales în cazul când o anumită societate nu dispune de o cultură mediatică a societății, cum se întâmplă în R. Moldova, de exemplu. Or, între o cenzură sănătoasă, care are drept scop asanarea și curățarea spațiului informațional, și dreptul la libera informare, o societate tânără, de tranziție ar trebui să aleagă pe cea dintâi, cel puțin până își edifică o societate sănătoasă din punct de vedere mediatic.

 

Să fiu înțeles corect: nu sunt adeptul unei limitări sau interziceri a canalelor de informare, cu atât mai mult cu cât, în epoca digitalului, cei care vor să se informeze prin intermediul Pervîi Kanal, NTV sau Russia-24 o pot face online. Dar când aceste posturi devin foarte agresive din punct de vedere propagandistic și mai și atentează la anumite valori naționale, monitorizarea și interzicerea acestora este singura modalitate de soluționare a problemei (cel puțin într-o etapă incipientă). Acest proces trebuie să revină instituțiilor de reglementare media, în cazul R. Moldova, Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
--------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului  “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.