Pentru a treia oară, discipolii ȘSAJ au vizitat mai multe instituții media din București
Una dintre tradițiile frumoase, lansată în ultimii ani la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, este vizita de studiu la București. Nici studenții din actuala promoție nu au făcut excepție, ei ajungând în cele mai importante redacții din România în zilele de 22-24 aprilie. Vizita a durat trei zile, timp în care jurnaliștii în devenire, dar și câțiva dintre foștii absolvenți, au văzut pe viu cum funcționează diverse instituții media de peste Prut. Tinerii s-au întâlnit cu mai mulți jurnaliști și i-au „descusut” pe aceștia despre secretele profesionale.
Chiar în prima seară, studenții ȘSAJ s-au întâlnit cu jurnalistele Ana-Maria Luca („Balcan Insight”) și Ana Poenariu (RISE România). Discuțiile s-au axat, preponderent, pe jurnalismul de război și pe modalitatea de abordare a conflictelor armate în presă. „În acest domeniu nu este vorba despre curaj, ci mai degrabă despre curiozitatea jurnalistului”, a spus Ana-Maria Luca, cea care acum niște ani a relatat despre situația din Orientul Mijlociu și a trecut prin adevărat momente de groază. Iar Ana Poenariu le-a oferit studenților idei despre cum, atunci când discuți cu autoritățile, să pui întrebările astfel, încât să obții mereu răspunsul necesar.
Prima zi de lucru a debutat cu vizita la DIGI 24. Studenții ȘSAJ au văzut cum se „trăiește” LIVE la radio DIGI FM, cum lucrează în emisie directă un DJ și au aflat câteva secrete de la prezentatorii emisiunii matinale de divertisment „Dimineața-i blană, cu Ramona și Coțofană”, de la Radio PRO FM. Ulterior, discipolii au vizitat redacțiile și platourile de filmare ale televiziunii, au văzut ce se întâmplă dincolo de camerele de luat vederi și au făcut cunoștință cu prezentatorii unei emisiuni matinale, producătorii, cameramanii, dar și cu angajații din regie.
Următorul popas l-am făcut la Radio România. Studenții au vizitat cele mai importante departamente ale postului public: Actualități, Arhiva digitală, Fonoteca Radio și Teatrul Radiofonic. Aici tinerii jurnaliști au aflat cum se înregistrează sunetele și zgomotele radiofonice și ce muncă stă în spatele înregistrării unei secvențe dintr-un spectacol. A urmat o întâlnire cu jurnalista Maria Țoghină, membră a Consiliului de Administrare al Societății Române de Radiodifuziune. Ea a vorbit despre specificul muncii unui jurnalist radio, despre importanța noțiunii de echidistanță și, împreună cu discipolii școlii, au punctat care sunt provocările profesiei și cum se face presă de calitate. „Jurnalismul trebuie făcut cu pasiune. Dacă nu vă pasă de ceea ce se întâmplă în jurul vostru, nu faceți presă. Dacă nu visezi știri, nu poți scrie știri”, a spus Maria Țoghină. Studenții au fost interesați să afle cum rezistă, în epoca digitalizării, radioul clasic în competiția cu presa online. „Încercăm să ne adaptăm noilor tehnologii informaționale. Ceea ce s-a pierdut peste tot în bătălia cu Internetul este calitatea știrilor”, a conchis Maria Țoghină.
A urmat Agenția Națională de Presă AGERPRES. Aici, Alexandru Giboi, directorul general al instituției, a vorbit cu studenții despre misiunea agenției, scopul presei, tendințele jurnalismului de mâine și „supraviețuirea” pe piața media. Tinerii jurnaliști au aflat că astăzi nu mai este suficient să fii foarte bun doar în scrierea știrilor. Un jurnalist modern care intră în presă sau care deja lucrează trebuie să se adapteze schimbărilor și să accepte provocările. Potrivit lui Alexandru Giboi, un jurnalist căutat și solicitat pe piața muncii este și va fi un jurnalist care știe să scrie, să filmeze, să monteze, să facă fotografii profesioniste și, nu în ultimul rând, să aibă o gândire antreprenorială. „Promovarea unui jurnalist complet reprezintă o încununare a profesiei”, a menționat directorul general al Agenției. Pe finalul întâlnirii, discipolii ȘSAJ au privit și au analizat un fragment din filmul „Marea Unire - România la 100 de ani”, realizat de echipa AGERPRES.
În ce direcție se mișcă jurnalismul? Ce presă „consumă” astăzi tinerii și cum va arăta profesia de jurnalist mâine? Despre asta discipolii ȘSAJ au discutat, la o cafea, cu Cristina Lupu, directoare de programe la Centrul pentru Jurnalism Independent din București. Experta a subliniat că presa va supraviețui doar cu ajutorul noilor tehnologii, or, în opinia ei, jurnalistul viitorului nu va putea exista fără abilități minime de programare. „Un jurnalist modern trebuie să stăpânească mai multe forme ale jurnalismului. Nu veți putea practica această profesie fără tehnologii. Folosiți Social Media în favoarea voastră și încercați să vedeți noile tehnologii ca pe aliații voștri, nu ca pe inamici”, s-a arătat convinsă Cristina Lupu.
Cea de-a doua zi ne-a dus la PRO TV București, unde gazdă ne-a fost reporterul Vitalie Cojocari, care și-a început cariera la PRO TV Chișinău și a fost trainer la ȘSAJ. Acesta ne-a condus în redacția de știri, ne-a arătat studioul unde se filmează emisiunea „La Măruță” și ne-a făcut o mare surpriză - întâlnirea cu bine-cunoscuții prezentatori ai știrilor matinale: Mihai Dedu, Lavinia Petrea și Florin Busuioc. Tinerii jurnaliști au fost interesați să afle la ce oră vedetele PRO TV își încep ziua de lucru, cum reușesc să lupte cu somnul și care le sunt secretele profesionale. Toți trei prezentatori au ținut să menționeze că jurnalismul nu este doar ceea ce se vede la TV, ci este o muncă titanică pe care o faci dincolo de ecranul albastru, or, „de fiecare reporter în parte depinde succesul sau insuccesul unui jurnal de știri”.
Înainte de a ne lua rămas bun de la PRO TV București, Vitalie Cojocari a ținut să le spună studenților că, cel mai important pentru un jurnalist este să știe cum și unde să găsească știri: „Celelalte abilități necesare unui reporter vor veni cu timpul, m-am convins”. Vitalie i-a încurajat pe studenți să rămână în presă, să nu cedeze înainte de a începe marea bătălie cu profesia și să fie din ce în ce mai buni.
A urmat vizita la unul dintre cele mai vechi portaluri de știri din România Ziare.com. Bogdana Boga, redactora-șefă, ne-a povestit despre schimbările și transformările prin care a trecut site-ul în ultimii ani, dar și despre necesitatea și importanța adaptării jurnalismului clasic la noile tehnologii informaționale. Discuțiile s-au axat și pe importanța unei prese de calitate: „Mai bine dăm o știre mai târziu și să nu fim primii, dar să fie o știre corectă și de calitate”. Studenții au mai abordat subiecte precum fenomenul Fake News, au punctat importanța utilizării Social Media și au analizat trendurile jurnalismului modern. „Alegeți întotdeauna surse de încredere”, a conchis la finalul întâlnirii Bogdana Boga.
A urmat Adevărul Holding, unde ne așteptau Dan Marinescu, redactorul-șef și Monika Krajnik, editoră pentru evenimente externe. Jurnaliștii au discutat cu studenții ȘSAJ despre „bătălia” care se duce între presa scrisă, televiziune și online, căderea lină, dar sigură a presei scrise și au analizat site-ul Adevărul.md, care de peste doi ani este administrat de absolventul promoției 2015-2016, Iurii Botnarenco. Monica a avut doar cuvinte de laudă pentru fostul nostru student, menționând creșterea profesională a acestuia. Studenții au fost interesați să afle cum să-ți păstrezi imaginea, să menții în timp un brand și să creezi un conținut de calitate. La sfârșitul vizitei, Dan Marinescu și Monika Krajnik le-au oferit jurnaliștilor începători câteva sfaturi despre cum NU se face jurnalism. „Niciodată să nu induceți publicul în eroare. Dați cititorului o informație corectă și de calitate. Și, în definitiv, încercați să faceți totul din pasiune”, au adăugat jurnaliștii.
Ultima destinație bucureșteană a fost Radio Europa FM. Împreună cu gazda noastră - Liliana Nicolae, jurnalistă, dar și instructoarea cursului Jurnalism radio de la ȘSAJ -, studenții au vizitat studiourile, au vorbit cu echipa de reporteri de la radio și s-au oprit la o discuție cu Teodor Tiță, director de Știri Europa FM. Acesta a fost interesat să afle de la discipolii școlii de ce au ales să vină în jurnalism - o meserie care „implică responsabilitate și conștiință”. În opinia lui, nu poți fi ziarist dacă, atunci când te trezești dimineața, nu consumi știri și nu te interesează ceea ce se întâmplă în jurul tău, în orice clipă. Studenții au fost interesați să afle care sunt tendințele și ce se va întâmpla cu radioul de mâine. La sfârșitul vizitei tinerii au notat câteva sfaturi și de la Teodor Tiță. „Citiți mai mult. Fiți în centrul lumii și în mijlocul evenimentelor. Uitați-vă ce fac jurnaliștii din exterior și învățați de la cei mai buni. În jurnalism trebuie să contezi”, le-a spus directorul de Știri Europa FM.