Jurnalismul multimedia sau cum să îmbinăm armonios noutatea și inovația
Mediul online a înregistrat în ultimii ani o evoluție spectaculoasă la nivel global. În acest sens, și mijloacele mass-media au fost nevoite să se adapteze noilor tehnologii informaționale și să utilizeze diverse instrumente online pentru a putea supraviețui și rămâne pe piață.
Ce este jurnalismul multimedia și cum să îmbinăm armonios noutatea și inovația? Cum să simplificăm lucrurile utilizând instrumentele online și cum să creăm articole atractive din punct de vedere vizual? Acestea sunt doar câteva întrebări care au stat la baza unuia dintre cele mai „digitale” și practice cursuri din Modulul 06: ONLINE - Jurnalismul multimedia. Împreună cu studenții Școlii a lucrat Ștefan Grigorița, jurnalist la Moldova.org, Radio Europa Liberă și absolvent al Școlii, promoția 2013-2014.
„Jurnalismul vizual pornește de la o imagine”, a menționat la începutul cursului instructorul. În opinia lui, anume imaginea reprezintă, de cele mai dese ori, principalul element care atrage atenția cititorului, iar pentru ca materialele să devină mai interesante, interactive și mai atractive pentru public, jurnaliștii mai pot utiliza colaje foto sau infografice. „Infograficele captează atenția celor interesați de subiect mult mai ușor decât un text simplu”, a mai adăugat Ștefan Grigorița.
Există oare un echilibru perfect în online? Despre asta, dar și despre stilistica și relevanța elementelor multimedia într-un material jurnalistic cursanții Școlii au discutat cu invitata cursului - Ana Gherciu, directoare executivă la Moldova.org. Jurnalista a ținut să-i încurajeze pe studenți să utilizeze cât mai des în materialele lor diverse elemente vizuale. Asta, deoarece „un astfel de articol este perceput mult mai ușor de public, iar mult text plictisește”, a conchis Ana Gherciu.
Excel, Data Wrapper, Canva, Piktochart, Flourish Timeline, Quiz, Before and After - sunt alte câteva instrumente vizuale însușite cu succes de discipolii Școlii. Aceștia nu doar au aflat ce sunt și cum se utilizează acestea, dar le-au și aplicat în practică. „Lucrul cu hărțile interactive este un must-have. Cu siguranță este un curs cu perspective mari și, în același timp, foarte necesar jurnaliștilor”, a comentat la finalul cursului studenta Marina Tighinean.
Nadejda Mlecicova crede că aplicarea imediată în practică a diverselor instrumente studiate la curs a ajutat-o să înțeleagă mai bine cum funcționează acestea, iar Tatiana Cazacu spune că buna pregătire a instructorului și cunoștințele lui îi vor fi de folos în munca pe care o face. „A fost destul de interesant și neobișnuit pentru mine”, a mai adăugat studenta.