Între 24 – 26 ianuarie 2014, studenţii Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism (ŞSAJ) au participat la un seminar de instruire în domeniul jurnalismului de investigaţie. Unul din instructorii acestui seminar a fost Paul Radu, director executiv la Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) şi director al organizaţiei RISE Project (România). Paul s-a speicializat în investigații transfrontaliere şi pe parcursul mai multor ani a coordonat departamente de investigaţii la ziarele din România, Evenimentul Zilei şi Jurnalul Naţional. Studenţii ŞSAJ, Natalia Sergheev şi Dorin Galben au discutat cu el despre ce este jurnalismul de investigaţii, unde se află Moldova pe harta jurnalismului de investigaţie şi de ce calităţi trebuie să dispui pentru a ajunge un jurnalist de investigaţie bun.

Dorin Galben: Care sunt problemele cu care se confruntă cel mai des echipa RISE Project atunci când investighează anumite neregularităţi, cazuri de corupţie sau crimă organizată în Repubica Moldova?

Paul Radu: De obicei, în momentul în care facem investigaţii în Republica Moldova, noi colaborăm cu jurnalişti locali şi atunci e mai uşor să previi şi să învingi problemele care apar pe parcurs. Problemele ar putea să existe în ceea ce priveşte accesul la informaţie or, nefiind localnici, noi nu ştim toate legile locale, nu ştim exact cum să facem rost de informaţii despre o companie de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) în varianta pe hârtie. Bine, ştim cum să scoatem această informaţie online, dar întotdeauna offline se pot obţine mai multe informaţii. Deci, în primul rând, ar fi accesul la informaţie.

Un alt aspect este că, din păcate, de multe ori informaţia este opacă, nu foloseşte foarte mult, nu sunt multe detalii utile. Totuşi, dacă ar fi să compar accesul la informaţie în România cu accesul la informaţii în Republica Moldova, aş putea spune că - cel puţin pe date deschise - informaţia în Republica Moldova este mult mai bine structurată decât în România. Există un avans al Moldovei faţă de România la nivel de e-government şi în sensul procesării informaţiei. Pentru Europa de Est să vă dau un exemplu, Moldova şi Slovacia stau cel mai bine la capitolul date deschise.

Natalia Sergheev: Ai menţionat aici de mediul online şi e-government. În ce măsură internetul a influenţat munca jurnaliştilor de investigaţie?

Paul Radu: Internetul este cel mai bun instrument pentru jurnalismul de investigaţie, fiindcă acum este mult mai uşor să publici o investigaţie. Gândiţi-vă că dacă publici o investigaţie pe hârtie, ea devine ceva static. Sunt nişte cuvinte tipărite pe o bucată de hârtie. Însă, în momentul în care publici o investigaţie pe internet, poţi utiliza elemente multimedia: ataşezi documente, fişiere audio, video, poţi veni cu mai multe explicaţii despre cum ai făcut investigaţia.

Automat, internetul adaugă credibilitate şi transparenţă investigaţiei – bineînţeles, în momentul în care foloseşti bine aceste instrumente. Or, dacă trânteşti pe pagină nişte cuvinte, este ca şi cum le-ai pune într-un plic. În momentul în care cuvintele tale se bazează pe nişte documente pe care le postezi online, în momentul în care îi spui cititorului, că documentele astea nu sunt obţinute din surse oculte, nu ți-au fost date pe sub mână, ci sunt documente pe care le-ai obţinut prin intermediul bazelor de date pe care şi ei le pot accesa – în acel moment, cititorul capătă mai multă încredere în munca ta. De asta spun că internetul este cel mai bun instrument pentru jurnalismul de investigaţie.

Natalia Sergheev: Totuşi, internetul presupune şi anumite riscuri. Spuneai că apelaţi în unele cazuri şi la serviciile hackerilor. Aţi putea să ne povestiţi mai multe despre aceste colaborări?

Paul Radu: Organizaţia noastră are hackeri angajaţi, dar sunt ceea ce noi numim „hackeri civici”. Nu sunt hackeri din aceia „răi” care fură din conturi bancare sau sparg site-uri. Hackerii noştri lucrează întru totul legal. Ei doar prelucrează informaţia care este deja publică şi îi dau o formă mult mai utilizabilă.

Vă dau un exemplu: Panama este un cunoscut paradis fiscal şi multe dintre companiile din zona noastră sunt deţinute de firme din Panama. Există în Panama un registru al companiilor şi firmelor, iar posibilităţile de căutare pe acest sunt registru gratuite, dar limitate. Astfel, poţi căuta pe acesta doar dacă ştii numele companiei. De cele mai multe ori însă, când începem investigaţia, o facem de la numele unei persoane – vrem să vedem dacă primul ministru, preşedintele, un parlamentar are cumva interese financiare ascunse. Astfel, hackerii noştri au extras toată informaţia din registrul companiilor din Panama şi, cu aceeaşi informaţie, au creat un nou website unde au mai adăugat o opţiune de căutare în plus: numele persoanei. Or, numele persoanei oricum era trecut în informaţia iniţială, doar că nu puteai să cauţi după nume pe site-ul original. Acest site acum este public şi este accesibil tuturor. Aşa, de exemplu, am descoperit că familia preşedintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliev, are multe firme înregistrate în Panama prin intermediul cărora desfăşoară afaceri în Azerbaidjan. Am găsit persoane apopiate fostului preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, cu firme înregistrate în Panama prin intermediul cărora spălau bani; de asemenea, traficanţi de arme cu firme în Panama. Sunt multe lucruri care au fost dezvăluite doar printr-un efort al hackerului, care nu a făcut decât să reformeze informaţia şi să-i dea o nouă formă, astfel încât să poată fi mai eficientă.

Natalia Sergheev: Atunci cînd ai la dispoziţie un hacker şi îţi dai seama că ai un interes public major pentru un subiect, în ce măsură eşti tentat să încerci să obţii informaţie pe cale ilegală?

Paul Radu: Noi nu obţinem informaţii ilegal şi nici nu s-a ivit vreun scenariu prin care să obţinem informaţia ilegal. Nu cred că am dorit vreodată să obţinem informaţia prin astfel de mijloace. Noi suntem jurnalişti de investigaţie, suntem cei care îi investigăm pe cei care fac lucruri ilegale. Ar fi absurd să ne apucăm noi să facem ceva ilegal. Dincolo de faptul că nu este etic, este şi foarte riscant şi nu merită. Un jurnalist trebuie să îşi facă munca cinstit.

Problema este însă alta: jurnaliştii de multe ori aleg calea cea mai scurtă spre ceva, de multe ori doar sunt în solda cuiva şi acceptă câte un dosărel de la un poliţist, procuror sau cineva din serviciul secret, în loc să-şi facă treaba corect. Posibilităţi, în acest moment, există. Sunt baze de date, există informaţie foarte, foarte multă pe internet şi informaţia respectivă, combinată cu munca pe teren poate să fie extrem de eficientă. Nu este nevoie să o iei pe căile astea mai scurte, trebuie să mergi pe calea mai lungă în urma căreia să îţi iasă o poveste mai bună, care să fie de ajutor publicului, dar de care să fii şi tu mulţumit, fără a face nimic ilegal.

Dorin Galben: Menţionai anterior că una din problemele majore ar fi accesul la informaţie. Activezi de mai mulţi ani în Republica Moldova, inclusiv colegii tăi. Care sunt instituţiile cu care este cel mai greu de lucrat, care sunt cele mai corupte şi prin intermediul cărora s-au făcut cele mai multe spălări de bani sau fraude?

Paul Radu: Din start trebuie să precizăm că nu este vorba despre instituţii corupte, este vorba despre oameni corupţi, care lucrează în cadrul anumitor instituţii. Şi, din păcate, oameni corupţi se găsesc peste tot, în orice instituţie şi din România, şi din Republica Moldova. Găsim oameni corupţi în presă, în bănci, oameni care închid ochii la spălări de bani de ordinul sutelor de milioane. Putem vorbi de corupţie în politică. Există politicieni corupţi, poliţişti corupţi, procurori corupţi etc.

Dorin Galben: Echipa RISE Project şi tu personal aţi fost în situația în care vi s-au propus bani pentru a nu informa publicul despre anumite cazuri de acest gen?

Paul Radu: Au fost diverse ocazii când ni s-au propus bani pentru a tăcea. Nu aici în Republica Moldova, ci în alte ţări din regiune. Ni s-au propus sute de mii de euro, ni s-au propus funcţii, tot felul din alte minuni. Evident, nu am acceptat şi am preferat să publicăm ceea ce am obţinut în urma investigării anumitor probleme. Există însă colegi de-ai noştri, din presă, care au căzut în plasa asta şi au acceptat bani foarte mulți de la oamenii corupţi. Asta de fapt a însemnat sfârşitul carierei lor ca jurnalişti. În momentul în care accepţi bani, nu mai eşti jurnalist şi nici nu mai are rost să lucrezi în presă.

Dorin Galben: Jurnalismul de investigaţie înseamnă muncă foarte grea, care necesită mult timp, dar şi bani pentru diverse activităţi ivite pe parcursul anchetelor. Cum obțineți voi aceşti bani?

Paul Radu: În acest moment, organizaţiile independente care se ocupă de investigaţii obţin cei mai mulţi bani din granturi. Spre exemplu, granturile la organizaţia Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) vin de la USAID, OSF sau alţi donatori individuali. La RISE Project am primit granturi de la OSF, precum şi sume mici de bani de la cititorii noştri. Cam astea ar fi, banii nu sunt mulţi – spre exemplu la RISE Project e un buget mic şi se face foarte multă muncă voluntară -, însă în momentul în care creşte organizaţia şi arăţi că aceasta are impact, atunci poţi atrage mai uşor granturi.

E o investiţie pe termen lung, o investiţie în credibilitate. Dacă ai credibilitate şi arăţi că nu ești doar un ONG care mănâncă banii fără să facă nimic, atunci e mai uşor să accesezi fonduri.

Natalia Sergheev: Care a fost impactul investigaţiilor voastre în Republica Moldova?

Paul Radu: Una din investigații a fost despre implicarea sau folosirea unor bănci şi companii din Moldova în cazul Serghei Magniţki, avocatul rus care a murit în puşcărie după ce a deconspirat unul din cele mai mari cazuri de corupţie din Rusia. Ca urmare a acelei investigaţii, au fost începute anchete oficiale în vreo şase ţări. Au existat transferuri ciudate dintr-o bancă din Moldova în firme din Cipru cu conturi bancare în Elveţia – firme care ulterior au achiziţionat proprietăţi în New York. Aceste proprietăţi sunt acum subiectul unui proces intentat de procuratura din New York, care a pus sechestru pe ele. Vom vedea cum se termină acest proces, căci este încă în curs.

Au fost, de asemenea, şi afaceri ilegale pe care le-am oprit. De exemplu, un domn care în România făcuse tot felul de ilegalităţi a dorit să lanseze pe televiziunea publică din Moldova un joc de bingo. Dorea să aplice o schemă pe care o aplicase şi în România de câteva ori, cu rezultate foarte urâte pentru cei care au investit bani. În urma dezvăluirilor noastre, Moldova 1 a hotărât să nu permită jocul.

Natalia Sergheev: Spune-ne despre implicarea anumitor cetăţeni ai Republicii Moldova în fraude internaționale.

Paul Radu: Problema majoră în Republica Moldova este că nu există instituţii de control foarte puternice. Legea împotriva spălării banilor nu se aplică aşa cum ar trebui, iar acestea sunt elementele care sunt folosite de către crima organizată şi de către oamenii corupţi. Aceştia întodeauna o să ia ca ţintă o ţară mai „slabă” pentru a-şi desfăşura sau organiza acţiunile ilegale. De asta din Moldova curg sau au curs sute de mii, milioane de euro în bani negri sau au fost efectuate tranzacţii băneşti care nu au legătură cu realitatea de aici.

Dorin Galben: Care sunt riscurile jurnalismului de investigaţie?

Paul Radu: În momentul în care faci investigaţii care au ca subiect politicieni cunoscuţi sau persoane care au legătură cu crima organizată, asta înseamnă că tu nu investighezi numai oameni care sunt foarte puternici, ci şi foarte bogaţi. Aşa că sunt două riscuri care trebuie luate în calcul. Primul este pericolul de a fi dat în judecată de către oameni influeinţi şi care, evident, au bani pentru avocaţi care să îi reprezinte la proces, pe când jurnalistul nu-şi va permite acest lucru. Al doilea este că, în momentul în care publici o investigaţie pe internet şi oamenii despre care scrii pot să arate că materialul tău a fost accesat şi în alte ţări, ei te pot acţiona în judecată şi în acele ţări, unde iarăşi este foarte greu pentru că de multe ori jurnalistul nu îşi poate permite să plătească un avocat în Anglia de exemplu sau în țări.

Există şi riscul fizic, însă acesta poate fi redus, poate fi micşorat prin apartenenţa la o reţea puternică de jurnalişti. Astfel oamenii pe care îi investighezi conştientizează faptul că informaţia nu o deţii doar tu, ci e vorba de un grup mai mare de oameni. Acesta este un mijloc de protecţie în plus, fiindcă oamenii corupţi îşi dau seama că, făcându-ţi ţie ceva rău, nu scapă de problemă. Or, problema nu eşti tu, ci materialul care urmează să apară. Astfel, acesta va apărea indiferent de circumstanţe.

În prezent, există mai multe organizaţii de jurnalism de investigaţie. De exemplu, la nivel global există Global Investigative Journalism Network, la nivel regional International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) sau Asociaţia Jurnaliştilor de Investigaţie şi altele. Există şi nişte fonduri de apărare a jurnaliştilor, grupuri de avocaţi care şi-au făcut o menire din a apăra jurnaliştii.

De multe ori, cel mai mare pericol pentru un jurnalist este chiar el însuşi, în sensul că în momentul în care nu verifici informaţia bine, în momentul în care nu faci un fact-checking şi te limitezi la a publica o informaţie pe care n-ai înţeles-o foarte bine, atunci într-adevăr rişti nu doar să fii dat în judecată, dar să-ți pierzi credibilitatea. Cel mai important, deci, este ca munca să fie cinstită şi să încerci să mergi până la capăt pentru a arăta publicului că ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri. Evident că şi în momentul acela există posibilitatea să greşeşti, dar aceea deja e o greşeală fără intenţie şi poţi explica publicului că ai făcut tot posibilul.

Este important să ne cunoaştem întotdeuna limitele. Nu există jurnalist atotcunoscător. Trebuie să explicăm publicului, pentru că s-ar putea ca publicul să ne ajute în acest caz. Aici apare cooperarea cu publicul larg. Spuneam anterior despre cooperarea cu hackerii. Noi însă cooperăm şi cu artişti, designeri, oameni cu care creăm software pentru prezentarea datelor. Important e să colaborezi cu cât mai mulţi oameni din jurul tău. Numai atunci poţi da valoare muncii tale. Într-o redacţie, lucrurile se schimbă. Acum e esențial să ai şi nişte vizualizatori, hackeri sau să colaborezi măcar extern cu ei.

Natalia Sergheev: Care sunt avantajele şi dezavantajele muncii de jurnalist de investigaţie?

Paul Radu: Nu am simţit dezavantaje în acest sens. Poate sunt, dar nu le văd eu (râde). Poate călătoriile multe, care uneori te obosesc, însă acestea sunt lucruri minore.

Natalia Sergheev: Cum faceţi selecţia de date? A existat și de fapt mai există încă o modă a datelor secrete scoase de Wikileaks. Aţi folosit astfel de date în investigaţiile voastre?

Paul Radu: Folosim orice fel de date. În momentul în care are loc o scurgere de informaţii, suntem foarte interesaţi. Însă, nu publicăm aceste date imediat, ci le verificăm mai întâi şi încercăm să le dăm valoare tocmai prin munca noastră. Cred că acţiunile jurnalistului trebuie judecate neapărat prin prisma interesului public. Dacă există un interes public real şi aici nu mă refer la chestii de can-can, atunci lucrurile acestea trebuie scoase la iveală. Trebuie să înţelegem că Wikileaks este doar o conductă prin care vine informaţia, ceea ce este un lucru bun. Ceea ce contează însă este cum foloseşti această informaţie. Or, dacă o iei şi doar o publici, asta nu are mare valoare. Poţi să accesezi acea informaţie şi să îţi construieşti o anchetă cinstită, în care încerci să dovedeşti prin metode jurnalistice ceea ce e scris acolo, căci de multe ori documentele publicate de Wikileaks nu sunt documente originale, ci păreri ale cuiva.

Dorin Galben: Ce pregătire profesională şi academică trebuie să deţină cineva care vrea să facă jurnalism de investigaţie?

Paul Radu: Un jurnalist de investigaţie poate să aibă orice fel de background. Este bine să ai studii superioare, însă nu este obligatoriu să fi studiat jurnalismul. Poţi să studiezi altceva şi să devii un jurnalist de investigaţie foarte bun. Aceasta nu este o meseria în care trebuie neapărat să ai o calificare – aceasta se obține de cele mai multe ori la locul de muncă. Cel mai important însă, dincolo de background, este să continui să înveţi, să nu te opreşti din învăţat, pentru că în momentul în care te-ai oprit din învăţat, nu te mai poţi considera jurnalist. Trebuie să înveţi întotdeauna câte puţin din fiecare domeniu şi să fii capabil să discuţi cu oameni care lucrează în domenii complet diferite de al tău.

Dorin Galben: În Republica Moldova există baze de date pentru care trebuie să plătești. Ce crezi despre asta?

Paul Radu: E o mare problemă, pentru că acestea nu ar trebui să fie contra plată. Sper însă că lucrurile se vor schimba şi că acestea vor fi libere, pentru că datele publice sunt generate din banii voştri. Fiecare plăteşte taxe şi astfel sunt generate datele publice. Logic şi corect este să nu plăteşti de două ori pentru acelaşi serviciu.

Natalia Sergheev: Unde se află Moldova pe harta lumii în ceea ce priveşte jurnalismul de investigaţie?

Paul Radu: Moldova are instituţii de stat foarte slabe şi este o ţară în care se pot face lucruri ilegale care în vestul Europei nu s-ar putea face. Mă refer aici la spălări de bani și alte lucruri ilegale. Dincolo de jocurile politice, Transnistria şi alte probleme, există oameni în ţara asta care fac foarte mulţi bani. Dar, asta nu se întâmplă doar în Moldova, se întâmplă şi în Ucraina, România, peste tot. Acei oameni care fac mulţi bani încearcă să impună în viața politică persoane apropiate, care să le reprezinte interesele. Astfel, asistăm la un ciclu de corupţie, care în Moldova este unul foarte puternic.

Marele risc într-o ţară ca Moldova este ca jocurile politice să fie doar de faţadă. Riscul este ca la un moment dat să observi că indiferent că sunt partide de stânga sau de dreapta, oamenii din aceste partide fac afaceri împreună. Atunci te pomeneşti în situaţia în care populaţia este prinsă în jocul acesta şi crede că merge la urne şi votează pentru partidul ăla, când de fapt nu contează pentru cine votează. Or, indiferent cine va deţine puterea, oamenii care au într-adevăr influenţă îşi vor continua afacerile, vor continua să fure, vor continua să finanţeze partidele politice şi aşa mai departe. Acesta este un risc destul de mare – ca oamenii să fie păcăliţi pe o perioada lungă de timp şi să creadă că prin acţiunile lor, prin votul lor, pot să creeze o schimbare. În condiţiile în care afacerile din underground sunt făcute de oamenii din spectrul politic, atunci schimbarea nu are cum să vină.