Școala de Jurnalism din Moldova și-a deschis ușile pentru o nouă promoție de studenți
Se zice că toamna se numără bobocii. Asta am făcut-o și noi și la data de 12 septembrie 2022 am lansat un nou an academic. În campania de înscrieri pentru anul de studii 2022-2023, 16 candidați și-au încercat norocul, depunându-și dosarele la Școala de Jurnalism din Moldova. După o selecție riguroasă, care a avut loc în trei etape: evaluarea dosarului, interviul și o probă scrisă la limba română, șansa de a deveni studenți ai celei de-a 17-a promoții au primit-o 11 tinere.
Majoritatea studentelor admise la studii au experiență vastă în diverse domenii de activitate. Avem discipoli licențiați în Jurnalism și Științe ale Comunicării, Medicină, Științe Politice, Filologie, Relații Economice Internaționale, Tehnologie chimică și Biotehnologii. Printre ei sunt și masteranzi în Științe Administrative, Administrarea Afacerilor, Relații Publice, Comunicare Publică, Jurnalism Politic.
Din septembrie 2022 și până în luna iulie 2023 studentele vor învăța de la jurnaliști cu experiență și experți media atât din Republica Moldova, cât și din străinătate. La sfârșitul programului de studii, cursantele vor face un stagiu obligatoriu în redacțiile din Republica Moldova. Pentru prima data, trei cele mai bune studente vor face practica într-o redacție din România, timp de o lună. Acest internship va fi susținut financiar în totalitate.
Anul academic este organizat și grupat în opt module, fiecare fiind alcătuit din câteva cursuri. Studentele admise la studii vor învăța să facă materiale pentru radio, televiziune, online, să filmeze sau să fotografieze. Scrierea știrilor, a reportajele și interviurile, new media, storytelling-ul, blogul, vlogul, podcastul, arta sunetelor și a imaginilor, jurnalismul de investigație, scrierea creativă sau digital skills - sunt doar câteva dintre cursurile care fac parte din oferta educațională pentru anul de studii 2022-2023.
Pe parcursul celor zece luni vom organiza mai multe activități extracurriculare pentru studentele școlii, cum ar fi: vizite în redacțiile TV, radio, online, ziare, dar și la instituțiile publice și internaționale din țară; participarea la cluburi de presă, workshopuri, discuții tematice etc. La începutul anului vom organiza, în premieră, și un teambuilding, unde studenții și instructorii se vor întâlni într-un cadru informal pentru a se cunoaște mai bine.