„Dacă nu aveți spirit de observație, nu puteți activa ca jurnalist. Informați-vă întotdeauna din, cel puțin, două surse. Să nu vă fie frică să întrebați dacă nu înțelegeți și discutați cu oamenii simpli”. Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile oferite studenților chiar in primele zile de studii.

Din septembrie și până acum discipolii noștri au învățat ce este și cum se scrie corect o știre, un interviu, un long read; au realizat storytelling video, radio și digital; au testat diverse instrumente multimedia; au filmat, au montat, au creat propriile documentare radio și reportaje TV. Toate sub instruirea celor mai buni jurnaliști și experți media din Moldova.

Anul de studii la Școala de Jurnalism se încheie, de obicei, cu un stagiu obligatoriu, de o lună, în diverse redacții. După izbucnirea războiului din Ucraina am pus pe pauză toate cursurile și am decis să-i ajutăm pe colegii noștri din presă. Astfel, în perioada 07-18 martie, discipolii Școlii au fost repartizați în mai multe  redacții, unde lucrează cot la cot cu jurnaliștii de acolo. Cum se descurcă, ce impresii au și cât de multe lecții din cele învățate la Școală au aplicat în practică, ne spune Viorica Ataman, studenta care a ales să-și facă stagiul în redacția Moldova.org.

 „Ce poți să faci? Să sap! Și încă ce mai poți să faci? Tot să sap. Nu știu de unde am auzit eu gluma asta, dar așa m-am pornit eu cu sapa, ca o adevărată Stahanoveță să sap pe glia jurnalismului. Doar că vorba aia, treaba de acasă nu se potrivește cu cea de la târg.

Înainte de ajunge la redacție, pentru perioada de stagiere, am crezut eu că am idei neasemuite și voi ajunge în prima zi la redacție și hop! voi da chiar din exact, dar exact din prima zi vreo trei articole, foarte bine scrise, tocmai bune de Pulitzer. Doar că jurnalismul nu se face cu sapa, dar cu capul, ca și multe alte mii de profesii (mie îmi spui!?).

Hai să spun unde a greșit jurnalistul începător, adică sunt începătoare în ale jurnalismului, dar trecută nițel prin viață și tot cu lecțiile neînvățate. Marchez și aici gropile prin care am trecut, așa ca la google street, să știu data viitoare pe unde să pășesc.  

1. Fă-ți omule curaj și vorbește cu lumea. Nu-ți dă nimeni cu leuca în cap. „Genială” concluzie pentru o persoană care iaca-iacă e absolventă. Iată eu și așa am putut: să fac un drum de vreo 60 de km, să vorbesc cu stareța unei mănăstiri din Moldova, să o întreb de refugiați și să nu vorbesc cu refugiații, fiindcă mi-a fost rușine. Mi-a fost rușine să vorbesc cu oamenii. Poate e o virtute în alte situații, dar nu pentru un jurnalist, care intenționează să se informeze echilibrat din mai multe surse. 

2. Fă-ți un plan, inclusiv cu sursele pe care le urmează să le contactezi. Nu de alta, dar documentându-mă la un subiect mai amplu, am contactat cu o mulțime de surse, toate din același domeniu, toate mi-au dat același răspunsuri și toți mă întreabă: „când va apărea articolul?” Eu, desigur, le mulțumesc frumos, dar totuși trebuie să scriu un articol, nu un roman în două volume.

3.  Nu pune carul înaintea boilor. Da, da cam aceasta mi-a fost și a treia lecție.

Și la final, vă spun despre o întâmplare de la mine din sat, de acum foarte mulți ani, pe vremea când toate erau „deficit” și trebuia să te miști repede. La un sătean, ce nu prea înțelegea de glumă, îi era soacra cam bolnavă. Într-o zi cineva din sat i-a zis omului, că i s-a dus soacra la Domnul. Săteanul n-a trecut pe acasă, dar s-a dus după sicriu, ca un ginere de treabă și grijuliu ce era. Nu mai spun câte glume s-au făcut pe seama asta. Soacra era pe laiță, acasă, vie. Păi gluma, glumă, dar eu cam tot așa am pățit.

Nu știu dacă am marcat bine gropile în acest articol, să nu mai calc prin ele (nici eu și nici alți!), dar știu sigur, că mi-a rămas simțul autoironiei. La aceasta sunt pricepută, cu și fără stagiu de practică”.