Yuri Goligorsky, la Clubul de Discuţii al ŞSAJ: „În presă, reputaţia înseamnă să spui adevărul”
Ce calităţi trebuie să posede un jurnalist bun, care este raportul dintre muncă şi talent în această profesie şi este oare jurnalismul pasiunea care te ajută să eviţi rutina zilnică, iminentă în multe meserii - sunt doar câteva dintre întrebările pe care studenţii Şcolii de Studii Avansate de Jurnalism le-au adresat, vineri, 30 octombrie, lui Yuri Goligorsky, invitatul celui de-al treilea Club de Discuţii organizat la ŞSAJ.
Jurnalist britanic, născut în 1954 în Siberia, unde puterea sovietică instalată în Basarabia îi deportase părinţii, Yuri Goligorsky spune că, de când se ţine minte, a fost un om antisistem, motiv ce l-a şi determinat să părăsească Uniunea Sovietică. Viaţa în Occident i-a permis să-şi valorifice din perspectivă profesională acest spirit „antisistem”, deschizându-i uşile spre lumea jurnalismului de cea mai înaltă speţă. Astfel, timp de trei decenii, Yuri Goligosky a muncit la BBC, parcurgând calea de la prezentator de ştiri al Serviciului de limbă rusă al postului până la poziţia de şef pentru Dezvoltare al Departamentului America şi Europa al BBC.
Discuţia a fost despre jurnalismul de ieri, dar şi cel de mâine. Yuri Goligorsky le-a vorbit studenţilor despre marile personalităţi pe care a avut şansa să le cunoască de-a lungul carierei sale, cum ar fi Mihail Gorbaciov sau Aleksandr Soljeniţin, şi a menţionat că cel mai important în această meserie e să nu te temi să pui întrebări şi să experimentezi. Drept exemplu el le-a povestit cum a organizat în anii ’80, pentru ascultătorii BBC din URSS, prima linie directă cu Margaret Thatcher, Premierul de atunci al Marii Britanii. „Nimeni nu credea că voi reuşi, nici măcar dna Thatcher, iar şeful m-a atenţionat că, dacă dau greş, ea mă va mânca pe post de hamburger. Din fericire, în pofida tuturor temerilor, am avut câteva sute de apeluri telefonice - şi asta într-o epocă în care a suna în străinătate era adevărat act de eroism…”.
Pornind de la acest exemplu, Yuri Goligorsky a ţinut să le spună studenţilor ŞSAJ că posibilităţile care stau astăzi la dispoziţia celor care vor să facă jurnalism sunt incomensurabil mai mari decât era odată. „Nu vă gândiţi că nu aveţi suficienţi bani, nu aveţi studio etc. Astăzi există internetul, iar asta înseamnă că aveţi toată lumea la picioare. Cu condiţia să existe şi o idee care convinge”, a menţionat jurnalistul.
Ideea, alături de credinţa în forţa jurnalismului de calitate, au fost cele de care Yuri Goligorsky s-a ghidat atunci când, la începutul anilor 2000, a pus umărul la crearea birourilor BBC în Republica Moldova, dar şi în alte state post-sovietice. Aceleaşi principii profesionale au stat la baza Şcolii de Jurnalism a BBC, pe care a creat-o şi a condus-o la Ekaterinburg, Rusia. Tocmai de aceea, la întrebarea „Ce înseamnă o reputaţie de succes în presă?”, Yuri Goligorsky are un singur răspuns: „Jurnalistul trebuie să spună adevărul, indiferent că se află la Londra, Moscova sau Chişinău”.