Zece lecţii de viaţă şi meserie învăţate la ŞSAJ

Zece lecţii de viaţă şi meserie învăţate la ŞSAJ
  1. La ŞSAJ am învăţat că poţi fi elev la 25 şi chiar la 40 de ani. Şi, e o experienţă incredibilă!
     
  2. Deadline-urile trec ca un fir roşu pe tot parcursul studiilor. Materialul trebuie transmis prin email coordonatorului până mâine, ora 09:00. Şi punctum... smiley
     
  3. De la Artur Corghencea (n.r. director de ştiri, PRO TV) am învăţat că nu mergi în teren să afli care-i ştirea. Documentarea e cea mai importantă parte din proces. Apropo, “Care-i ştirea?” e întrebarea existenţială a unui jurnalist. Şi care-i ştirea din ce-am spus eu mai sus?... smiley
     
  4. Poţi să ai cel mai tare subiect, despre cum extratereştrii au invadat Piaţa Centrală, de exemplu, dacă nu ştii să-l “vinzi” editorului, degeaba.
     
  5. Jurnalismul nu e pentru timizi sau bine-crescuţi. Regula de aur aici e, citez: “Dacă nu poţi intra pe uşă, intri pe geam”. Aici, recunosc, mai am de învăţat.
     
  6. Jurnalismul e o meserie de pasiune. De aia nu ai pauză de prânz, cina e un lux şi, în general, covrigii îţi sunt cei mai buni prieteni.
     
  7. Ziua de muncă nu se termină la şase. Şi nici în weekend n-ai dreptul să te detaşezi de realitate. Trebuie să fii mereu informat.
     
  8. Am învăţat că profesia asta este incomodă pentru mulţi şi că indiferent de ce fel de tentaţii vom avea, trebuie să ne păstrăm verticalitatea şi să nu dăunăm nimănui prin munca noastră.
     
  9. Şcoala de Jurnalism mi-a demonstrat încă o dată că timpul trece ameţitor de repede şi zece luni de cursuri e chiar... puţin.
     
  10. La Şcoală am avut parte de cei mai buni colegi din lume. Pe bune. Şi de la ei am învăţat cel mai mult.

    Mariana Balaban, absolventa ŞSAJ

Acest site folosește cookies

Am înțeles