Jurnalismul de azi și de mâine: o profesie în continuă schimbare
Cum arată viitorul jurnalismului? Care sunt tendințele și provocările acestei profesii? Trebuie sau nu să acceptăm schimbările și să ne adaptăm noilor tehnologii? De ce este important să cunoaștem Legislația și Etica jurnalistică? Sunt subiectele pe care Cristina Lupu, coordonatoare de programe la Centrul pentru Jurnalism Independent din România, le-a abordat în cadrul unei întâlniri cu studenţii şi absolvenții ŞSAJ, organizată de echipa Școlii.
Pentru început, Cristina a fost interesată să afle de ce tinerii din Republica Moldova aleg să facă jurnalism, ce instrumente moderne aplică în munca lor și ce cred despre perspectivele profesiei. Apoi, discuţia s-a axat pe presa propriu-zisă și pe soluţiile pe care managerii media ar trebui să le găsească pentru a supraviețui într-o perioada când din tot mai puțină lume răsfoiește ziare, ascultă radioul sau privește televizorul. „Jurnalismul este profesia în care schimbarea este esențială și singurul mod de a rămâne relevant e să gândești diferit. Doar asta va salva presa scrisă, iar ziarele trebuie să se reinventeze”, a spus ea.
Ghidate de expertă, participantele la training au încercat să schiţeze portretul unui consumator de media și să înțeleagă ce preferințe are acesta azi, când este tot mai grăbit, și cum să ne adaptăm noi, jurnaliștii, la nevoile și așteptările lui. „Omul caută informație cât mai accesibilă. Video este instrumentul ce va fi tot mai utilizat. De aceea, învățați să gândiți în imagini…”, a spus Cristina.
La finalul întâlnirii, Cristina Lupu a venit cu câteva recomandări și le-a spus tinerelor că, pentru a supraviețui într-o lume unde tehnologiile informației sunt în continuă evoluție, jurnalistul este obligat să se adapteze cerințelor pieței, or, „cei care vin în această profesie vor trebui să învețe tot - nu doar să scrie, ci să filmeze, să monteze, să macheteze, să-și promoveze materialele pe diverse platforme, folosind instrumentele multimedia, să facă infografice și multe alte lucruri”. De fapt, este exact ceea ce face Școala de Studii Avansate în Jurnalism.