Jurnalism radio, cursul care ne învață să „construim” imagini în mintea ascultătorului
Sunet, ambianță, efect sonor, reportaj și pachet radio sunt doar câteva elemente esențiale însușite cu succes de studenții ȘSAJ în cadrul cursului Jurnalism radio. Timp de trei săptămâni împreună cu discipolii școlii au lucrat cei mai buni jurnaliști din domeniu - Diana Răilean, reporteră la Radio „Europa Liberă”, Liliana Nicolae, reporteră și editoră la „Europa FM” din București și Vasile Botnaru, directorul Biroului „Europa Liberă” în Moldova.
Pentru a descoperi pas cu pas lumea și specificul jurnalismului radio, cursul a fost împărțit în trei module. Primul modul, ținut de Diana Răilean, a durat trei zile, timp în care studenții ȘSAJ au învățat despre sunetul radiofonic. Împreună cu instructoarea, ei au mers în teren, au înregistrat diverse sunete de ambianță și au aflat cum acestea pot completa armonios un reportaj sau o știre de radio.
Liliana Nicolae, de la „Europa FM”, unul dintre cele mai cunoscute posturi de radio din România, a lucrat cu studenții în cadrul celui de-al doilea modul. Timp de patru zile, Liliana le-a vorbit viitorilor jurnaliști despre caracteristicile reportajului și ale pachetului radiofonic. Accentul a fost pus pe atmosferă și pe creativitate, dar și pe rolul unui stand-up într-un reportaj radio. Studenții ȘSAJ au realizat două lucrări practice. „Meseria e grea, obositoare, dar de voi depinde să fie frumoasă și interesantă”, le-a spus Liliana. La finalul cursului studenții au întrebat-o pe reportera de la „Europa FM” de unde se inspiră și de unde găsește subiecte pentru reportajele sale. ”Citesc mult”, le-a răspuns instructoarea.
Cursul a culminat cu cel mai complicat, dar și cel mai interesant modul - Jurnalism Radio News Room, care a fost un adevărat examen de rezistență pentru discipolii școlii. Studenții au lucrat în regim de redacție și au simțit pe propria piele ce înseamnă să fii reporter radio. Ghidați de Vasile Botnaru, discipolii ȘSAJ s-au împărțit în două echipe, au delegat un editor de tură, un știrist, mai mulți reporteri și au realizat câte două emisiuni radiofonice. Chiar dacă s-au speriat la început, tinerii au rămas mulțumiți de cele învățate la curs.
Ei au mărturisit că, deși ritmul de lucru este unul foarte dur și, de regulă, contra cronometru, experiența este una de neuitat. La finalul cursului Eugeniu Kanskii a primit de la directorul Biroului „Europa Liberă” un maiou - premiu oferit pentru cel mai bun reportaj radio. Vasile Botnaru a ținut să-i felicite pe studenții ȘSAJ pentru răbdare, perseverență și curaj și le-a dat viitorilor jurnaliști câteva sfaturi utile. „Aveți grijă de acuratețea gândirii”, a conchis directorul REL.
Următorul curs la ȘSAJ este Jurnalism TV. Acesta va dura patru săptămâni.