Lucrarea finală, cel mai important proiect al studenților ŞSAJ
Cu pași siguri, discipolii Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism s-au apropiat de cea mai complicată, dar şi interesantă perioadă - realizarea proiectelor finale. Sunt adevărate lucrări de licenţă, în care fiecare student al ŞSAJ transpune în practică toate cunoştinţele pe care le-a acumulat în timpul celor opt luni de curs.
Pentru realizarea lucrărilor finale - indiferent dacă au optat pentru ziar, online, radio sau TV -, studenții au la dispoziţie trei săptămâni, timp în care vor alege subiectele, se vor documenta, vor filma, vor monta şi vor scrie textele. Pe lângă abilităţile practice, ei vor trebui să ţină cont şi de principiile-cheie ale mass-media: obiectivitatea, originalitatea, corectitudinea, acurateţea, inspiraţia, echidistanţa şi imparţialitatea, pe care este clădit întreg procesul de studii la ŞSAJ. Tinerii vor lucra de sine stătător, sub îndrumarea unui tutore ales dintre instructorii școlii.
Din cei 14 studenți ai promoţiei 2015-2016, patru vor face reportaje TV, cinci - articole pentru print, patru își vor încerca puterile în online şi unul va realiza un reportaj radio. Lucrările finale vor fi prezentate în faţa unei comisii de experți și practicieni media, care le vor aprecia conform unor criterii de evaluare de la ŞSAJ.
Pentru a lua nota maximă studenţii trebuie să ţină cont de câteva norme importante:
1. Actualitatea şi relevanţa temei alese
2. Materialul este bine structurat şi complet
3. Obiectivitate, echidistanţă şi imparţialitate
4. Echilibrul surselor
5. Respectarea normelor eticii profesionale
6. Faptele sunt separate de opinie
7. Originalitate şi inspiraţie
8. Acurateţea cu care a fost realizat
Toate materialele vor fi publicate pe site-ul www.scoaladejurnalism.md.
sursa foto: google.com