”Voi deveni, totuși, un detectiv, doar că în jurnalism”
Este una dintre absolventele care, până a veni la ȘSAJ, era convinsă că nu va face niciodată jurnalism. De mică visa să devină agent secret sau să lucreze într-un laborator de cercetări criminalistice, tentație generată de filmele pe care le privea pe atunci, dar și de marea ei pasiune pentru chimie și biologie. Așa cum, însă, nu toate visele au șansa de a se realiza, după ce a susținut examenele de BAC a depus dosarul la Facultatea de Relații Internaționale și Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) din cadrul Universității de Stat din Moldova.
Își dorea ca, după absolvire, să contribuie la schimbarea situației din țară și să ajute oamenii să trăiască prosper aici, în Republica Moldova. Dar totul s-a schimbat după ce a participat la Programul „Challenger II”... Vorbim despre absolventa promoției 2016-2017, Liliana Botnariuc, astăzi reporteră la publicația „Ziarul de Gardă”. Am invitat-o la o cafea și am întrebat-o ce a determinat-o să vină în jurnalism și dacă au ceva în comun jurnaliștii și agenții secreți...
Decizia de a face ȘSAJ nu a venit întâmplător
„În una din zilele de voluntariat în cadrul Programului „Challenger II”, una dintre absolventele Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, Vlada Ciobanu, ne-a povestit despre ȘSAJ, cursuri, instructori etc. La acea întâlnire am memorizat un singur lucru - dar unul foarte important - spus de ea: „La ȘSAJ înveți ceea ce alții învață în trei ani de facultate”. Eram abia în anul doi și deja atunci știam că voi face această școală. În anul trei de studii am scris teza de licență, iar tema pe care am ales-o a fost: „Rolul și locul mass-media în politica externă a statelor la etapa contemporană”. Nu cred că a fost întâmplător. Trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut enorm procesul de documentare, adoram să stau zile întregi la un paragraf doar să ca să iasă un material bun. Atunci am înțeles două lucruri importante:
- puterea mass-media este nelimitată;
- îmi place să scriu și îmi place să scriu mult”.
Am vrut să-mi dezvolt gândirea critică și să învăț să scriu corect
„Imediat după absolvirea facultății am depus dosarul la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Nu am ezitat nicio clipă, și asta din două motive: să-mi dezvolt gândirea critică și să învăț să scriu corect. Nu știu dacă am învățat să scriu foarte bine, continui să lucrez la acest capitol, dar gândirea critică mi-am cultivat-o. Astăzi pun la îndoială orice material jurnalistic, orice discurs sau informație”.
Puțină teorie și mult lucru pe teren
„Toate cursurile au fost utile, mai ales că accentul este pus pe lucrul practic. Puțină teorie și mult lucru pe teren - este exact ceea de ce are nevoie un jurnalist. Mi-a plăcut faptul că, în doar câteva luni, am învățat să lucrez în programele de editare: Adobe Audition, Adobe Indesign, Adobe Premiere și Adobe Photoshop. Cel mai important este că ȘSAJ m-a ajutat nu doar să mă îndrăgostesc de presa scrisă, ci și să accept critica, și să tind să devin o jurnalistă foarte bună și profesionistă”.
Îmi place să descopăr oameni cu istorii interesante
„Acum sunt la început de carieră și am ales să fac presa scrisă, deoarece îmi place să descopăr oameni cu istorii interesante. Sunt pasionată și de investigații, astfel că urmăresc cu mult interes ce fac colegii mei de la „Ziarul de Gardă” și de la RISE Moldova și sper să ajung și eu să realizez cândva o investigație. Deci, într-un fel, voi deveni și detectiv, doar că unul în jurnalism. Instructorii cursul Jurnalismul de investigație de la ȘSAJ sunt astăzi colegii mei. De la ei am învățat că în jurnalism trebuie să ai un spirit de observație bine dezvoltat și, cel mai important, trebuie să fii mereu obiectiv, imparțial și echidistant în orice articol pe care îl realizezi”.
Mass-media este o forță și noi, jurnaliștii, putem schimba lucrurile
„Îmi amintesc că, la interviul de admitere la ȘSAJ, directoarea Școlii, Sorina Ștefârță, spunea că sunt investigații jurnalistice care au răsturnat guverne. Eu sunt convinsă că și în Republica Moldova situația poate fi schimbată inclusiv datorită mass-media. Jurnaliștii trebuie doar să-și facă munca cinstit, corect și să lucreze doar în favoarea cititorului, a telespectatorului sau a radioascultătorului său”.
sursa foto: arhiva personală