”Mă mândresc cu primul meu job și îmi place ceea ce fac”
Este pasionată de istorie, politică și economie, așa că din copilărie a visat la o carieră de succes în aceste domenii. Știa că are nevoie de studii calitative pentru ca să fie cea mai bună în meserie. Drept care, alege să învețe dincolo de hotarele țării și, în 2013, se înscrie la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, unde timp de trei ani studiază Economie, Politică și alte științe.
Adevărata provocare abia urma să vină însă, căci, spre mirarea tuturor, eroina noastră s-a întors acasă, în Moldova, pentru a-și materializa încă o pasiune - cea pentru jurnalism. O pasiune care, ca și în cazul altor absolvenți de-ai noștri, s-a născut încă din școală. Anume acolo, la orele de limbă și literatură română, și-a descoperit aplecarea pentru scris. Iar, în tandem cu abilitățile analitice, acestea promiteau o viitoare poveste jurnalistică de succes.
Povestea s-a realizat datorită Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, despre care Adriana Vlas, absolventa celei de-a 11-ea promoții a ȘSAJ, a aflat în ultima lună de facultate, atunci când, pregătindu-se pentru examenele de absolvire, învăța date despre piețele financiare și teoriile lui Marx... Astăzi, ea perseverează zi de zi și învață în continuare, pentru a deveni o jurnalistă de succes, deja în calitate de reporteră la portalul de știri Unimedia.info.
Am ales să fac jurnalismul acasă
„Am studiat Economie și Politică la Universitatea din Exeter, Marea Britanie - o facultate cu tradiții bogate, care mă provoca și mă învăța mereu să gândesc critic. Totuși, doream întotdeauna să fac jurnalism. Nu m-a speriat faptul că va trebui să mă întorc acasă, deși, ca să fiu sinceră, mulți se mirau de decizia mea.
Îmi amintesc și acum că, pentru prima etapă de admitere la ȘSAJ, trebuia să prezint un eseu scris la o temă liberă. Am ales să „înșir” pe o pagină impresiile mele după ce am citit cartea „Capitalism și Libertate”, de Milton Friedman. Am scris acel eseu foarte întortocheat. Abia în perioada studiilor la Școală am înțeles că, pentru a ajunge la cititor, trebuie să îți formulezi gândul cât mai simplu și cât mai clar. Asta am învățat chiar la primul curs practic - Știrea, când eram pusă în situația să-mi formulez gândurile astfel, încât să fiu înțeleasă de toate categoriile de oameni: de la domnul profesor universitar până la bunica de la țară”.
A fi jurnalist(ă) înseamnă să înveți în fiecare zi
„Pentru mine jurnalismul este o profesie pe cât de interesantă și fascinantă, pe atât de responsabilă și stimulativă. Îmi place să fiu în centrul evenimentelor, să adun informații, să scriu și să-i transmit cititorului meu știri veridice, corecte, imparțiale și echidistante. Spectrul divers de cunoștințe teoretice și practice, pe care le-am acumulat în anii de studenție, precum și antrenamentul în arta analizei mă fac să sper ca pot aduce un aport jurnalisticii din țara noastră.
Școala de Studii Avansate în Jurnalism a jucat un rol extrem de important în dezvoltarea mea profesională, dar și cea personală. Anume acolo am învățat ce înseamnă să fii un jurnalist universal - jurnalistul care nu doar poate să scrie știri, să realizeze un interviu sau un reportaj, dar care știe să editeze un material pentru radio, să macheteze o pagină de ziar sau să monteze un reportaj TV”.
ȘSAJ oferă mai mult decât studii în jurnalism
„Școala de Studii Avansate în Jurnalism te ajută să privești lucrurile altfel. Nu mai ești un simplu cititor, radioascultător sau telespectator - ești un om care, în virtutea meseriei deja, trebuie să procesezi toată informația, să urmărești și să analizezi tot lanțul de evenimente. Dacă, până a veni la Școală, nu obișnuiam să dedic prea mult timp știrilor, la ȘSAJ am înțeles că un jurnalist bun este obligat să se informeze zilnic și s-o facă din cel puțin două surse. Și tot la Școală am învățat să fim critici, să punem totul la îndoială și să căutăm mereu adevărul.
De jumătate de an, fac parte din cea mai tare echipă de jurnaliști, cea a portalului Unimedia.info. Astfel, învăț în continuare profesia de la colegii mei, pe care îi apreciez foarte mult. Mă mândresc cu primul meu job și îmi place ceea ce fac”.
sursa foto: arhiva personală