”Şcoala de Jurnalism m-a învăţat să-mi fac bine meseria. După absolvirea Şcolii, în timp ce scriu, mă gândesc: „Ce va spune oare cutare instructor de la Şcoală despre acest articol?”

Interviu cu Anastasia Nani, reporter ziarul Adevărul:

Întrebare: Cred că fiecare student are o poveste a sa cum a ajuns la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism (ŞSAJ). Care este povestea ta în acest sens?

Răspuns: A fost mai degrabă un sfat din partea unui bun prieten, absolvent al primei promoţii. A lăudat Şcoala şi profesorii atât de mult, încât am zis că e păcat să nu încerc. În acel an, 2008, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Cel puţin pentru mine, facultatea a însemnat foarte multă teorie şi foarte puţină practică. Jurnalismul, totuşi, se învaţă pe teren şi în redacţii. Iată că aşteptările mele în ceea ce priveşte ŞSAJ s-au adeverit. În câteva luni, am „alergat” atât de mult pe teren, probabil atât cât ar fi trebuit să o fac în cei patru ani de facultate.      

Întrebare: Înainte de a veni la ŞSAJ făceai deja jurnalism şi îl făceai foarte bine. Ce te-a făcut să depui dosarul la Şcoală, atîta timp cît, dacă pot spune aşa, erai un jurnalist format. Şi, totodată, ce ţi-a oferit Şcoala nou în materie de ştiinţă, practică şi... viaţă?

Răspuns: Paralel cu facultatea, eram reporter la Ziarul de Gardă. Nu voi exagera dacă voi spune că ziarul a fost prima mea şcoală de jurnalism. Azi, dăcă e să arunc o privire în arhiva ziarului, îmi dau seama că Alina Radu şi Aneta Grosu au avut multă răbdare cu primele mele texte. La ŞSAJ am avut însă şansa să învăţ şi TV, şi radio, dar şi online – domeniu foarte important, care în 2008-2009 nu era atât de dezvoltat ca acum.

Întrebare: Ai regretat vrodată faptul că Şcoala ţi-a „furat” aproape un an din viaţa?

Răspuns: Cum aş putea avea regrete când oameni atât de buni în domeniile lor au încercat să ne înveţe ceea ce ştiau ei să facă mai bine? Mulţi traineri locali şi străini au devenit pentru mine, dar şi pentru mulţi colegi exemple bune de urmat. Iată doar câteva nume – Alina Radu, Vasile Botnaru, Vitalie Dogaru, Koen Geurts şi alţii.

Întrebare: În facultăţile de jurnalism în Moldova spune lumea că se pune mai mult accentul pe teorie, la Şcoala de Jurnalism însă se merge mai mult pe partea practică. Tu cum vezi jurnalismul şi munca de jurnalist?

Răspuns: Această muncă se face numai pe teren şi în redacţie! Din păcate, facultatea pe care am făcut-o eu era dotată doar cu un singur studio radio şi TV, cu tehnică învechită, iar lecţiile de design se făceau la tablă. Plus că se punea prea mult accentul pe teorie.  Nu în zadar lectorii ne spuneau mai glumă, mai în serios: “Când veţi ajunge să munciţi în redacţii va trebui să uitaţi tot ce aţi învăţat în patru ani de facultate”. Poate de asta mulţi studenţi au absolvit jurnalismul fără să ştie, până la urmă, cum se scrie corect o ştire. Cel puţin asta era valabil acum cinci ani. Acum pot să-i număr pe degete pe cei din promoţia mea care fac presă, TV sau radio. Pe mine m-a salvat faptul că mi-am luat inima în dinţi după primul an de studii, am bătut la uşa Ziarului de Gardă şi am spus: “Vreau să scriu!”

Întrebare: Cu ce te ajută în prezent cunoştinţele şi abilităţile acumulate pe parcursul studiilor la Şcoala de Studii Avansate Jurnalism?

Răspuns: În primul rând să-mi fac bine meseria sau cel puţin să-mi doresc acest lucru. De multe ori, după absolvirea Şcolii, în timp ce documentam sau scriam, mă gândeam: „Ce va spune oare cutare sau cutare instructor despre acest articol? Că nu am dus până la capăt subiectul şi că nu am ţinut cont de sfaturile lor..?” Nu neg, şi acum mi se mai întâmplă să gândesc la fel. Am încercat să iau de la ei tot ce aveau mai bun de dat. Astfel, la aproape patru ani de la absolvire, vreau să cred că îmi fac meseria la fel de profesionist ca mulţi dintre ei.

Întrebare: Dintre toate genurile jurnalistice, ai ales să faci investigaţii. Cum de fapt este să faci jurnalism de investigaţie în Republica Moldova?

Răspuns: Dacă băteam la uşa ProTV poate făceam televiziune, dar am mers la Ziarul de Gardă unde am încercat să învăţ cum se păzeşte sacul cu bani publici, dar şi să scriu despre atâtea drepturi care ni se încalcă. Nu este uşor să faci jurnalism de investigaţie în Moldova, unde mai toate instituţiile au fost împărţite pe criterii politice şi unde, de multe ori, iese ceva la iveală doar dacă liderii partidelor de la guvernare nu au reuşit să împartă ceva. Bunăoară, să ne amintim de vânătoarea din Pădurea Domnească. Dovadă este faptul că nu avem atât de mulţi reporteri specializaţi pe acest segment. Până la urmă, e mai uşor să umpli portalurile cu copy-paste-uri, decât să faci jurnalism de calitate.

Întrebare: În meseria de jurnalist e foarte important unghiul de abordare, tu întotdeauna încerci ceva nou, ceva ce nu găseşti în alte cazuri, ziare, jurnalişti. Cum reuşeşti să găseşti ineditul pentru articolele tale?

Răspuns: La un training organizat de Reuters mi s-a vorbit despre clişee şi despre felul în care putem pierde cititori dacă nu le evităm. Mă tem atât de mult de clişee, încât le-am ros urechile şi colegilor mei. Este un exerciţiu greu să scrii altfel despre evenimentele de la 7 aprilie 2009 după cinci ani. Şi mai dificil e să aduci elementul de noutate în cazul accidentului nuclear de la Cernobîl, produs acum 28 de ani.

Întrebare: Cît de critic, mai degrabă spus autocritic trebuie să fie un jurnalist. Şi, ce calităţi ale unui jurnalist trebuie să sară în primul rînd?

Răspuns: Corectitudinea faţă de surse, acurateţea, viteza scrisului şi a documentării. Pe lângă toate, nu i-ar strica să fie şi autocritic, asta îl va mobiliza să devină mai bun.

Întrebare: La un moment dat ai încercat să cochetezi şi cu televiziunea, însă ai revenit la presă scrisă. Care a fost cauza acestui „divorţ prematur”?

Răspuns: Televiziunea este atrăgătoare, mai ales când ajungi să te vezi pe sticlă. Pentru mine acest lucru nu a fost suficient. Ceea ce îmi place în presa scrisă este că trebuie să faci mai multă analiză. Dacă am avea în Moldova o emisiune de formatul „România, te iubesc” de la Pro TV, probabil, mulţi reporteri îndrăgostiţi de scris ar vrea să încerce şi TV.  

Întrebare: În viziunea ta, care sunt cele mai mari provocări în munca unui jurnalist?

Răspuns: În jurnalism fiecare zi e o provocare. Este o provocare să găseşti un subiect bun şi să-l închegi bine; să fii corect cu sursele, dar şi cu cititorii tăi; să ştii când e momentul să te autocenzurezi şi când să „te baţi” cu şeful pentru abordarea unui subiect. La fel de important este să nu te laşi manipulat, dar nici tu să nu-ţi manipulezi publicul. Altfel rişti să fii taxat.

Întrebare: Nu te-ai simţit niciodata în pericol (doar au fost multe cazuri de atacuri/ameninţări asupra jurnaliştilor), doar munca de ziar (şi în special de investigaţie) asta impune, să cauţi, să sapi, să suni, să nu îi laşi în pace pe cei „cu pufuşor pe botişor”?

Răspuns: Până la urmă este un risc pe care ni-l asumăm... Jurnaliştii sunt ameninţaţi în fiecare zi, uneori sunt acţionaţi şi în instanţa de judecată unde li se cer sume foarte mari. Am avut şi eu, ca şi alţi colegi diferite situaţii. De exemplu, un proces de judecată cu patru poliţişti pe care l-am câştigat. Nu aş putea să nu amintesc de aprilie 2009 când mulţi jurnalişti s-au simţit în pericol. Îmi amintesc şi acum ziua de 8 aprilie 2009. Eram la Ziarul de Gardă, pregăteam ziarul pentru tipar. Alina Radu observase de la fereastră cum mai mulţi tineri sunt încătuşaţi şi înghesuiţi în dubiţe. Se întâmpla în preajma Palatului Naţional. Am coborât împreună cu Nicolae Cuşchevici, Tatiana Eţco şi Alina Radu să vedem ce se întâmplă. Cred că am fost la un pas de a fi reţinuţi şi noi.

Întrebare: Te-a bătut vrodată gîndul să te laşi de jurnalism şi să te re-orientezi spre altceva?

Răspuns: Sigur că îmi mai vin aşa gânduri. Avem multe instituţii media acum, dar oare câte îţi oferă posibilitatea să-ţi faci meseria liber şi onest? Probabil că cele care nu ţin de vreun partid politic pot fi numărate pe degete. La un moment m-am gândit să trec de partea cealaltă a baricadei - în „Comunicare”. Poate într-o zi voi avea suficient curaj să încerc şi asta.

Întrebare: Mai nou deţii un „nou post de muncă”, tînără mămică... E posibil să împaci jurnalismul, mai ales cel de investigaţie, cu viaţa personală, familie, copii?

Răspuns: Voi fi sinceră. Deocamdată nu îmi este uşor să fiu şi părinte, şi jurnalist. Încerc să mai scriu, dar nu la fel de mult. Între schimbatul scutecelor şi recitarea poeziilor, mai documentez câte ceva.

Întrebare:Şi, o întrebare de final, ce sfaturi le-ai da studenţilor actuali şi tinerilor jurnalişti de la Şcoală?

Răspuns: Avem multe redacţii şi mulţi jurnalişti. Totuşi, nu sunt destui reporterii pricepuţi. Aşa că mergeţi în redacţii şi furaţi meserie de la oamenii buni.

Sursa foto: Constantin Grigoriţă; Adevărul.