”Pot să zic cu toată certitudinea că SSAJ m-a descoperit și mi-a dat un șut în ”lumea mare”.
Nu știu cum la voi, dar eu am văzut anunțul despre admiterea la SSAJ și din acel moment mă trezeam și mă duceam la culcare doar cu gândul să aplic. Poate mă iau, cine știe? Beculețul s-a aprins.
SSAJ pentru mine a fost găleata cu apă rece pe care eu tare am mai simțit-o. Primele două săptămâni au fost demne de o ecranizare lacrimogenă, cu smiorcăieli și fraze de genul: „Ce fac eu aici?”
E greu, e nou, mai ales dacă vii dintr-un alt domeniu, dar dacă alegi acest drum, cale de întoarcere nu există, pentru că te molipsești, te îndrăgostești și e pentru totdeauna. Jurnalismul este un mod de viață, fie îl accepți, fie fugi de el, nu poți, nu ai voie să-ți bați joc.
Economista din mine greu s-a obișnuit cu reportofonul și aparatul foto purtat mai tot timpul cu mine. După cifre, rapoarte și dări de seamă, lead-ul e o chestie de pe altă planetă.
Acum, cea mai mare bucurie este când primesc un mesaj sau un telefon și cineva îmi mulțumește că mi-a reușit să ajut. Pentru că am fost, am văzut, am discutat, am povestit, am înțeles, am relatat și a fost cu impact.
La școală am învățat să fiu reponsabilă pentru fiecare cuvânt pus pe hârtie, am înțeles că un text cât de micuț, poate să inspire o societate întreagă și invers, poate să distrugă vieți.
Pe mine mă doare sufletul când îi văd pe unii colegi de breaslă în goană după faimă și vizualizări. Mă doare și mai mult pentru că au uitat pentru cine scriu și nu le trece prin cap măcar o secundă că stăpânul nostru este cititorul.
Datorită școlii, am aflat ce înseamnă să părăsești sala de curs la două noaptea. Pentru că, vedeți voi, reportajul despre câtă radiație emană microunda, de la cursul de jurnalism de mediu, merita tot efortul. Școala mi-a oferit oportunitatea să îngheț bocnă ca să demonstrez că strada Vasile Lupu de la Buiucani e a nimănui. Am plâns pe rupte la spitalul oncologic și am fost la un pas distanță să primesc una la moacă în piața centrală. Lista poate continua pentru că aici, în sfârșit, am început să văd dincolo de masa de birou.
Sunt lucruri care mă vor urmări mereu, orice aș face și oriunde aș fi. O poză face câte o mie de cuvinte. Scrii simplu, dar nu simplist. Nu contează părerea ta, dar a celor despre care relatezi. Cu viețile oamenilor nu te joci. Cuvântul este arma jurnalistului. Nu-ți fie rușine să întrebi. Deadline-ul e sfânt. Sunt doar câteva din lecțiile pe care le-am însușit la Școala de Studii Avansate în Jurnalism.
Pot să zic cu toată certitudinea că SSAJ m-a descoperit și mi-a dat un șut în ”lumea mare”.
Corina Morozan