”Într-un moment care urma să-mi determine viața și caracterul, eu doar am făcut alegerea corectă”

Ceea ce scriu acum mă transpune într-o stare pe care n-o pot conștientiza cu toată ființa, deocamdată. Sunt la serviciu, producătorul așteaptă un nou reportaj, iar eu mă las dusă de amintiri.

Știam bine că voi face televiziune atunci când am pășit pragul Școlii de Studii Avansate în Jurnalism. Acum sunt la televiziune, într-un proiect în care mă vedeam de la deschiderea acestuia. Calea spre „Istorii Urbane” a fost foarte neplăcută și aici nu mă refer la tot ce am încercat să fac până a ajunge aici, ci la starea mea psihologică în perioada dintre ȘSAJ și locul meu de muncă. Dorin Scobioală ne spunea: „Televiziunea este asemeni unui virus și dacă nu vă contaminați de el într-un an – nu forțați lucrurile și plecați!”. Ecoul acestei fraze l-am auzit mai târziu, când renunțasem atât la televiziune, cât și la jurnalism. De cele mai multe ori, totul se întâmplă așa cum n-ai prognozat niciodată.

Mi-e rușine acum de faptul că am presupus odată că pot face și altceva, la fel de împăcată cu sine. Am suferit eșecuri și pentru că mă demotivez extrem de repede, am renunțat. Căutam deja un job în PR. Unicul gând care nu mă lăsa să dorm nopți în șir era gândul despre Școală. Studiile acolo le pot asemăna cu un contract semnat benevol după care nu mai există cale de întoarcere. Unicul șut în fund era faptul că, probabil, n-avea să-mi iert niciodată alegerea. Mă simțeam de parcă aș trăda pe cineva. Cum să las la o parte tot ce-am învățat? Să mă fac că nu mi s-a întîmplat niciodată?

Într-un final, acea rușine a depășit și lenea și toate emoțiile neplăcute – consecințe ale nereușitelor. Grație Școlii mi-am putut permite luxul să nu trec nicio perioadă de adaptare, nu aveam nevoie să mi se explice ceva. Știam deja ce trebuie și cum trebuie să fac. Asta-mi caracterizează scrut toată recunoștința. Fac diverstisment, însă nu mă simt vinovată pentru faptul că nu valorific tot ce-am învațat la ȘSAJ. Cunoștințele pe care nu am ocazia să le pun în acțiune îmi sunt un background grație căruia pot face diferențe, pot analiza, discuta și orienta.

Colegii mei de serviciu n-au cum să uite că am venit de la Școala de Jurnalism pentru că nu le permit eu. Mă surprind povestindu-le despre ȘSAJ fiecare a doua zi. Discutăm ceva... iar eu mereu am o istorioară pe care o scot caldă din buzunar și o povestesc cu drag.

Nu mă consider un exemplu pentru cei care învață acum să facă jurnalism. Luînd în considerație tot ce am scris mai sus, nici nu cred că am cu ce să mă laud. Nu sunt genială în ale scrisului și mai am multe de învățat. Într-un moment care urma să-mi determine viața și caracterul, eu doar am făcut alegerea corectă.