”La ȘSAJ am învăţat de la cei mai buni specialişti din breaslă, am cunoscut cei mai tari colegi şi am trăit experienţe memorabile”
La Şcoală am decis să vin pentru că deşi munceam la o televiziune, nu aveam background în jurnalism, ci în drept. Pentru că ceea ce făceam în televiziune era mai mult intuitiv, voiam să capăt cunoştinţe şi, eventual, să-mi dezvolt cariera în acest domeniu.
Îmi amintesc foarte bine cum o colegă de redacţie, absolventă a Şcolii, mă speria că ceea ce mă aşteaptă e incredibil de greu şi că va trebui să uit de viaţa mea pe parcursul acelui an. Ei bine, n-a fost aşa. Nu doar că n-am uitat de viaţa mea, ci mi-am trăit-o cu cea mai mare intensitate.
Profii, fără modestie, cei mai buni jurnalişti din Moldova (şi unii din România), şi-au împărtăşit cu generozitate experienţa şi cunoştinţele lor. Nu a existat bariera profesor-student de la facultate. Orele erau nişte discuţii prietenoase în care noi puneam întrebări, exersam, ne jucam şi învăţam.
N-o să uit niciodată emoţiile când trebuia să prezentăm materialul temă pentru acasă în faţa tuturor, dar şi mândria lucrului făcut de mine, cu atâta plăcere. Îmi plăcea când trebuia să mă reţin până seara la şcoală, ca să termin un proiect cu colegii mei, care sunt pur şi simplu geniali, iar coordonatorii noştri Victor şi Iulia ne suportau capriciile.
Nu ştiu exact cine a gândit conceptul acestei şcoli, însă vreau să-i mulţumesc. ŞSAJ este dovada că poţi învăţa jurnalism într-un an mai mult decât o fac unii în 3 ani de facultate. Avantajul major e că ai profi care chiar practică ceea ce te învaţă şi că tu înveţi de la ei, nu din manuale prăfuite. Înveţi exact ce ai nevoie şi nu teorii inutile. Înveţi pe teren şi nu în bancă.
sursa foto: arhiva personală