Laura Ranca: ”Siguranța jurnalistului de investigație nu stă în izolare, ci în colaborare”

Mai mulți jurnaliști din Chișinău se simt mult mai siguri în mediul online. Aceștia au învățat să evalueze și să prevină posibilele amenințări în sfera digitală. În perioada 8-9 octombrie 2021 douăzeci de tineri și tinere au participat la un bootcamp cu tema: Dezvăluirea Nevăzutului: Metode și instrumente pentru investigații digitale mai sigure”. Împreună cu ei a lucrat Laura Ranca, leader al proiectului „Exposing the Invisible”, cercetătoare și jurnalistă din România. Atelierul a fost  organizat de Școala de Studii Avansate în Jurnalism în cadrul proiectului ”Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (Media-M)”, finanțat de USAID și UK și implementat de Internews Moldova.

Workshopul a fost unul interactiv și s-a axat pe instrumente și tehnici necesare jurnaliștilor în general, dar și celor de investigație, în particular. Laura Ranca le-a vorbit despre „cum funcționează internetul”, au analizat împreună bazele securității digitale și au punctat metodele de evaluare a riscului în realizarea investigațiilor. Trainera a încurajat jurnaliștii să nu lucreze niciodată singuri, ci prin colaborare. ”Când ai o organizație în spate și o echipă, ești mai protejat”, a adăugat ea.

Jurnaliștii au discutat despre siguranța unei aplicații, au testat mai multe baze de date utile pentru căutarea unor informații importante pentru investigațiile jurnalistice și au aflat ce sunt metadatele și de ce e bine să ”vedem informația din spatele celor prezentate în imagini”. ”Deseori metadatele pot și sunt folosite de cei care au scopul de a dezinforma”, a subliniat trainera.

Ce trebuie să securizăm în munca noastră zilnică? Cum să creăm și să menținem o parolă sigură? Aceste subiecte au fost cele care au trezit interes sporit din partea participanților. Jurnaliștii au aflat care sunt regulile de bază pe care trebuie să le ia în calcul oricine dintre noi atunci când formulează o parolă de acces la diverse conturi online. ”Parolele sunt esențiale. Renunțați la cifre și simboluri. Folosiți fraze sau expresii care au sens pentru voi. Important e ca acestea să fie memorabile și nu uitați să schimbați parolele din când în când”, a adăugat Laura.

Sesiunile au inclus mai multe prezentări combinate cu discuții, întrebări și răspunsuri. Jurnaliștii au avut posibilitatea de a-și împărtăși cu colegii propriile experiențe. În opinia Cristinei Straton, jurnalistă la ecopresa.md șiabsolventă a ȘSAJ, bootcampul a fost unul foarte intensiv. ”Timp de două zile am învățat bazele securității digitale, dar și instrumente care să ne ajute în investigațiile online. La fel, am învățat cum să identificăm locația unei persoane în baza fotografiilor pe care le distribuie pe social media sau cum să găsim informații pe un site care deja nu mai există. Mi-am notat câteva instrumente și tehnici pe care le voi utiliza în activitatea mea de la www.ecopresa.md”, a menționat Cristina.