Tatiana Puiu: ”Interesul public trebuie să prevaleze mereu în materialele jurnalistice”

Interesul public vs viața privată, protecția surselor,  calomnie și dezinformare, date cu caracter personal,  dreptul la libera exprimare și accesul la informație. Sunt doar câteva subiecte fundamentale discutate în cadrul cursului ”Legi și instituții ce reglementează activitatea mass-media” din modulul Legislația și deontologia profesională. Discipolii Școlii au consultat și au analizat numeroase legi și articole care se referă în mod direct la meseria de jurnalist/ă. Studenții au fost instruiți de jurista Tatiana Puiu și consiliera juridică a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) - Cristina Durnea.

Pentru a înțelege mai bine care sunt drepturile, dar și obligațiile jurnaliștilor, studenții Școlii au analizat în cadrul cursului mai multe dosare de rezonanță, locale și internaționale, în care au fost încălcare drepturile ziariștilor.

Avocata Tatiana Puiu a atras atenția cursanților asupra faptului că un jurnalist este obligat să-și apere unul dintre cele mai importante drepturi ale sale - dreptul la libera exprimare. Tot ea le-a vorbit despre calomnie și defăimare. În acest sens, tinerii au analizat câteva cazuri care sunt examinate în prezent la CEDO și au înțeles în ce cazuri jurnaliștii pot fi atacați în instanță pentru calomnie. Interesul public vs viața privată a fost un alt subiect important dezbătut în timpul discuțiilor. Studenții au aflat că nu orice informație privată poate deveni informație de interes public. Cu toate acestea, ”interesul public trebuie să prevaleze mereu”, a subliniat Tatiana Puiu.

Cursul nu conține doar teorie. În cadrul lui, s-a pus accent în egală măsură și pe partea practică. . Ghidați de consiliera juridică aCJI , Cristina Durnea, jurnaliștii începători au aflat ce este o petiție, au învățat  cum se întocmește corect o cerere de acces la informație, ce informație necesară conține aceasta și care sunt termenii legali în care persoana trebuie să primească un răspuns din partea autorităților. Instructoarea a mai vorbit cu studenții despre avizul de recepție și a punctat cazurile în care jurnaliștii se pot adresa în instanțele de judecată.

Ce este un contract de autor și cum publicăm dezmințirile au fost alte două subiecte care au trezit interes din partea discipolilor Școlii. Jurnaliștii în devenire au aflat ce este un contract de muncă și în ce cazuri e bine să încheie cu angajatorul un contract de autor.

Studenta Nadejda Mlecicova a fost interesată să afle ce sancțiuni riscă politicienii sau persoanele publice pentru intimidarea presei, iar Oxana Roșca a ținut să afle cum și dacă sunt sancționați pentru calomnie jurnaliștii din Moldova. ”Libertatea de exprimare nu trebuie să lezeze drepturile și libertățile altor persoane”, a punctat la finalul cursului Cristina Durnea.