×

Mesaj de eroare

Notice: Undefined offset: 0 în include() (linia 27 din /var/www/scoaladejurnalism.md/public_html/sites/all/themes/ssaj/templates/views/views-view-list--courses-front.tpl.php).
  • Admiterea 2019-2020: ȘSAJ – Școala TA de Jurnalism



    Ai absolvit un colegiu sau ești în ultimul an de facultate – fie la zi, fie cu frecvență redusă? Ți-ai luat licența într-un domeniu, dar vrei să faci (și) jurnalism? De 13 ani, Școala de Studii Avansate în Jurnalism este locul unde, în doar zece luni, înveți meseria de jurnalist de la cei mai buni profesioniști locali și internaționali.

    Ce este ȘSAJ?

    Școala de Studii Avansate în Jurnalism este un proiect ambițios al Centrului pentru Jurnalism Independent din Moldova, care vine să răspundă celor mai noi tendințe în materie de predare/învățare și practicare a meseriei de jurnalist, într-o lume în care Convergența și Inovația dictează regulile în jurnalismul de calitate. Noi nu suntem o instituție de învățământ clasică, dar nu anulăm importanța elementelor care fundamentează dintotdeauna jurnalismul. Noi aducem noutatea, interactivitatea și tehnologiile în procesul de formare a jurnalistului universal al secolului al XXI-lea.   

    Ce vei învăța la ȘSAJ?

    Studenții ȘSAJ vor învăța de la cei mai buni jurnaliști și experți media de la noi și de peste hotare pe ce și din ce este construită profesia de jurnalist, care îi sunt pilonii și cum aceștia pot fi ancorați în realitățile mereu în schimbare și inovare ale mileniului al treilea. Știri, reportaje și interviuri, new media, storytelling și design, arta sunetelor și a imaginii video, fotografia, blogging-ul și vlogging-ul, acestea și multe altele fac parte din oferta noastră educațională pentru tine, unică în țară.

    Tot la ȘSAJ vei testa aplicații, realiza propriile produse media, întâlni personalități din politică, economie sau business, dar și participa în proiecte media locale și internaționale, incluzând vizite de studiu în România și Germania.

    Ce trebuie să faci pentru a deveni studentul ȘSAJ?

    Pentru a fi printre studenții celei de-a 14-a promoții este suficient să ai studii superioare sau să fii în ultimul an de facultate/colegiu – la zi sau cu frecvență redusă, și să ai ambiție, perseverență, curaj și dorință de a face jurnalism de calitate.

    Dosarele vor conține:

    • CV-ul
    • Formularul candidatului (care poate fi descărcat AICI)
    • O scrisoare de motivare
    • Un eseu pe o temă la alegere/articol publicat (dacă există)
    • Copia diplomei de studii superioare/medii de specialitate sau un certificat care să confirme că sunteți student(ă) în ultimul an de facultate
    • Copia buletinului de identitate

    Dosarele pot fi depuse online, la adresa grabacov@scoaladejurnalism.md.

    Sau direct la sediul școlii: str. Veronica Micle 1/1, până pe 1 iulie 2019.

    Mai multe detalii despre procesul de admitere le puteți afla aici:

    Pagina web a ȘSAJ

    Pagina de Facebook a Școlii

    Contul de Instagram al Școlii

    și la numerele de telefon: 022 92 94 40, 068 355 570 (Ghenadie Râbacov).

    Școala de Studii Avansate în Jurnalism – Școala TA de Jurnalism!

  • „Articolele lungi”: scriem texte argumentate și necesare oamenilor



    Reportajul, portretul (feature), documentarul de presă și necrologul sunt câteva dintre genurile jurnalistice noi, pe care studenții Școlii de Studii Avansate în Jurnalism le-au învățat la cursul „Articole lungi”. Ghidați de Alina Radu, directoarea publicației „Ziarul de Gardă”, tinerii au aflat cum să producă un reportaj bun; au mers în teren și au relatat despre evenimente; au plăsmuit câte o schiță-portret având ca protagoniști personalitățile cu merite deosebite, dar mai puțin cunoscute în țară și au însușit tehnicile de scriere a unui necrolog.

    Cursul a început cu o scurtă informație despre genurile jurnalistice care se înscriu în categoria „articole lungi”. Studenții au fost familiarizați cu diferite tipuri de reportaje, cu principiile și structura acestora, iar instructoarea a insistat asupra cunoscutelor, deja, pentru ei întrebări: Cine? Ce? Unde? Când? De ce? şi Cum? Căci, spune Alina Radu, orice ar scrie, un bun reporter este dator să țină mereu cont de aceste șase semne de întrebare. Totodată, ea a menționat că, spre deosebire de știre, în reportaj, jurnalistul poate să folosească diverse tehnici literare, care îi permite să descrie cât mai clar și mai detaliat atmosfera. A urmat partea practică a cursului, iar tinerii au avut de realizat un reportaj, un portret și un necrolog.

    Cum iau naștere ideile pentru reportaje, unde găsim subiecte și cum să scriem diferit, interesant și, în același timp, captivant? Pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări, viitorii jurnaliști au mers în teren. Acolo, ei au participat la diverse acțiuni și au discutat cu oamenii, iar în procesul de scriere a reportajului au luat în calcul elementele obligatorii ale acestuia: prezența reporterului la fața locului, descrierea anturajului, interesul public și colectarea datelor relevante. După reportaj, studenții au trăit prima lor experiență în genul feature. Prin exerciții practice, ei au însușit, pe rând, caracteristicile unui text de asemenea natură – și anume, introducerea, expresivitatea și finalul unei istorii despre un erou al zilei.

    Ultima zi a cursului a fost consacrată necrologului, numit și anunț mortuar. S-a discutat despre scopul întocmirii unui necrolog și aspectele structurale ale acestuia, iar studenții au așternut pe foaie un text în memoria unei personalități defuncte.

    Articolele lungi scrise de studenți au fost analizate și evaluate în grup atât de Alina Radu, cât și în cadrul orelor de Stilistică a limbii române, cu Cristina Mogâldea. Instructoarea ne-a mărturisit că, în timpul lecțiilor, și-a dorit să-i învețe pe studenți cum se face jurnalism de calitate, prin cultivarea unei atitudini ce se aseamănă cu o stare de sete – setea de a scrie texte argumentate, adânci și necesare oamenilor. Studenții, la rândul lor, au apreciat foarte mult lucrul și documentarea în teren, dar și libertatea de a-și alege și a realiza de sine stătător subiectele pentru reportaje.

    Următorul curs care se va ține la ȘSAJ este Etica și diversitatea în mass-media.

  • Despre NATO, valori și... sperietori, într-un Club de discuții la ȘSAJ



    Care este conceptul strategic și obiectivele majore ale Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO)? Care sunt valorile promovate de această structură politico-militară? Cum sunt văzute relațiile dintre Republica Moldova și NATO din exterior? Sunt câteva dintre subiectele dezbătute la primul Club de discuții organizat în acest an la ȘSAJ, a cărui invitată a fost Alina Coca, din cadrul Departamentului Mass-Media al Alianței, care își are sediul la Bruxelles.

    Evenimentul se înscrie în suita de acțiuni menite să combată dezinformarea la care sunt supuși cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește activitatea Alianței Nord-Atlantice, dar și pentru că rolul jurnaliștilor este văzut drept unul extrem de important în acest context. Pentru început, studenții au fost familiarizați cu scopul esențial al NATO, care este cel de a asigura libertatea și securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice și militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei Națiunilor Unite. Viitorii jurnaliști au aflat cum se iau deciziile în interiorul Alianței și au discutat despre valorile pe care le împărtășesc cele 29 de state membre NATO din Europa și din America de Nord. Și anume, s-a vorbit despre garantarea securității în zonele post-conflict, promovarea dialogului și a cooperării, consolidarea statului de drept, menținerea păcii ș.a.

    Discuțiile au continuat cu informații despre avantajele directe și indirecte ale cooperării cu NATO, indiferent dacă țările sunt membre ale Alianței sau dacă, așa cum este cazul Republicii Moldova, ele sunt state neutre. Alina Coca a menționat, în acest context, despre importanța parteneriatului dintre Republica Moldova și NATO pentru dezvoltarea țării pe calea stabilității, democrației și a prosperității.

    Pe final, studenții ȘSAJ au analizat aspecte legate de integritatea personală și cea profesională a forțelor armate ale unei țări și au discutat despre codul de conduită și eforturile anticorupție ale NATO în misiunile curente de menținere a păcii. După mai multe întrebări și răspunsuri, Alina Coca a venit cu câteva sfaturi utile pentru viitorii jurnaliști, îndemnându-i ca, în munca lor, să dea dovadă de verticalitate, de curaj, de o poziție neutră față de subiectele și persoanele pe care le abordează.

  • Aprilie, luna ușilor deschise la ȘSAJ



    Ești interesat de jurnalism? Vrei să afli cum poți fi parte a unei echipe de tineri profesioniști și cum poți schimba lucrurile din societate? Vino să ne cunoști! Te așteptăm la Școala de Studii Avansate în Jurnalism (ȘSAJ) în perioada 01-26 aprilie curent, la Luna ușilor deschise. Vei avea parte de un program memorabil alături de studenții și formatorii noștri și te vei convinge că ȘSAJ poate deveni Școala TA de jurnalism.

    Ce vei face la evenimentul nostru?

    • Vei afla care este oferta educațională a ȘSAJ și cum, în doar zece luni de studii, poți deveni un jurnalist de succes.
    • Vei descoperi proiecte ambițioase cu implicarea studenților și absolvenților Școlii și vei afla cum ai putea beneficia și tu de o vizită de studiu în România sau Germania.
    • Vei discuta cu directoarea și coordonatorul academic și vei afla detalii despre admiterea 2019-2020.
    • Vei intra în dialog cu studenții și instructorii noștri. Vei avea ocazia să cunoști nume sonore din mass-media autohtonă: Alina Radu, directoarea publicației „Ziarul de Gardă”; Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent; Aneta Gonța, expertă media; Victor Moșneag, jurnalist de investigație, redactor-șef adjunct la „Ziarul de Gardă”; Dumitru Ciorici, antreprenor media, vlogger, co-fondator al portalurilor Unimedia.info și Agora.md ș.a.
    • Vei avea posibilitatea să asiști la o serie de cursuri care se țin în aprilie la ȘSAJ: Jurnalismul de investigație, Jurnalismul social, Jurnalismul de mediu, Multimedia Newsroom, Jurnalismul inovațional, Media Sturtups ș.a.

    Acestea și alte surprize te așteaptă la ȘSAJ în luna aprilie!

    Mai multe detalii despre admitere găsești AICI.

    Pentru informații suplimentare, ne poți scrie la grabacov@scoaladejurnalism.md, pe rețelele sociale Facebook și Instagram sau contacta la numărul de tel. 022 92 94 40.

    Ușile noastre sunt deschise de luni până vineri, de la 8.30 până la 17.00. Ne găsești la următoarea adresă: Chișinău, str. Veronica Micle 1/1, etajul 2.

    ȘSAJ este Școala TA de jurnalism!

  • Absolvenții ȘSAJ, în topul celor mai buni jurnaliști ai anului



    Trei dintre absolvenții ȘSAJ se regăsesc în topul celor mai buni jurnaliști ai anului 2018, desemnați în cadrul celei de-a 24-a ediții a Galei anuale a Clubului de Presă organizate la Chișinău de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

    Topul a fost alcătuit în baza unui concurs de materiale, realizate în perioada 1 octombrie 2017 – 31 octombrie 2018, iar juriul a fost format din experți din societatea civilă și mass-media. Natalia Sergheev, absolventa promoției 2014 a ȘSAJ și reporteră la Radio „Europa Liberă”, a devenit fruntașă la categoria Emisiuni TV/Radio. Ea a ținut să mulțumească redacției din care face parte și instructorilor ȘSAJ, de la care a învățat cele mai multe secrete ale meseriei.

    Premiul pentru investigația „Paradisul oligarhului”, despre averile președintelui Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost acordat echipei de reporteri de la RISE Moldova, din care face parte Nicolae Cușchevici, student al ȘSAJ în 2007-2008, alături de Liuba Șevciuc și Olga Ceaglei. „Ca orice premiu, mărul din acest an, pe care-l împart cu două colege foarte bune, e recunoașterea unui lucru făcut cu multă pasiune și dedicație. Cei care măcar o dată au flirtat cu jurnalismul de investigație știu ce înseamnă gustul micilor victorii când, după zile de căutare, contrapunere și analiză de documente, fotografii, înregistrări video, eventual banale postări sau aprecieri pe rețelele de socializare, reușești să completezi un puzzle mai mult sau mai puțin complicat pe care apoi trebuie să-l redai într-o formă simplă. Gustul pentru investigații l-am căpătat la ȘSAJ”, ne-a spus Nicolae.

    Al treilea laureat cu rădăcini la ȘSAJ, premiat în cadrul Galei, este Polina Cupcea, absolventa anului 2013 și fondatoarea portalului „Oameni și Kilometri”. Mărul a fost oferit pentru succesele obținute în noul gen de jurnalism – longread.

    Gala a fost moderată de jurnaliștii Irina Gotișan, absolventa ȘSAJ, promoția 2010 și Dumitru Ciorici, instructor ȘSAJ și antreprenor media. Scopul principal al acestei acțiuni, sprijinită de Suedia și Misiunea OSCE în Republica Moldova, a fost, tradițional, de a susține, încuraja și aprecia eforturile jurnaliștilor de a face presă de calitate prin aderarea la standardele profesionale internaționale.

    Amintim că, la acest sfârșit de an, absolvenții ȘSAJ au devenit laureați și ai altor concursuri jurnalistice. Astfel, tot Natalia Sergheev s-a clasat în topul celor mai sensibili profesioniști media din republică la subiecte conexe egalității de gen și a obținut diploma UN Women în Moldova la concursul „Click pentru egalitatea de gen”, iar Anatolie Eșanu a obținut Premiul I pentru investigația „Vânătorii de terenuri”, realizată în echipă cu Victor Moșneag, instructor ȘSAJ.

  • Studenții SȘAJ, participanți cu drepturi depline la Forumul Mass-Media 2018



    Specificul jurnalismului radio, genurile presei radiofonice, diferențele dintre un text scris pentru un ziar și unul pentru radio, etapele parcurse pentru realizarea unei emisiuni radiofonice, formatul acesteia și modul de transmitere, editarea sunetului, competențele necesare unui om de radio și conduita acestuia – sunt temele pe care le-au însușit studenții ȘSAJ la cursul de Jurnalism Radio. Timp de aproape o lună, tinerii au fost ghidați de Diana Răilean, Liliana Barbăroșie și Tamara Grejdeanu, jurnaliste la Radio „Europa Liberă” și absolvente ȘSAJ.

    Pentru a descoperi lumea radioului, cursul a fost divizat în câteva module. Pentru început, Liliana Barbăroșie i-a inițiat pe studenți în arta jurnalismului radio: le-a prezentat informații practice despre felul în care se structurează o știre radio, despre efemeritatea informației, secretele de captare a atenției radioascultătorilor și relatarea clară a subiectelor. Apoi, sub îndrumarea Tamarei Grejdeanu, viitorii jurnaliști au însușit posibilitățile tehnice în crearea unui material radio și lucrurile de care trebuie să țină cont atunci când au de produs un material radiofonic: opțiunile de editare a sunetului prin programe digitale, aspecte editoriale, abordarea pe teren, ambianță și apropierea de eventualii interlocutori. În cele din urmă, Diana Railean le-a vorbit despre Audio Storytelling, învățându-i cum să facă povești de radio bune și transpunând în practică abilitățile tehnice deja asimilate. Tinerii au muncit pe post de povestitori, au făcut producții de sunete sofisticate și au realizat că jurnaliștii au un cuvânt greu de spus în schimbarea mentalităților.

    Promoția acestui an a beneficiat, în premieră, și de două zile de formare pe tema podcasturilor – un produs media util și comod de consumat, care devine din ce în ce mai popular. Modulul a fost oferit de Ana Gherciu, redactoră-șefă la portalul „Moldova.org”, care le-a dezvăluit studenților secretele noului trend în media.

    Cursul a finalizat cu cel mai complicat modul – Radio Newsroom. Instructoarele Liliana Barbăroșie și Diana Răilean i-au ajutat pe studenți să lucreze în condițiile unei redacții pentru a realiza proiectul final: o emisiune radio complexă, cu toate „ingredientele” necesare: intro, buletin de știri, vox, înregistrare, montaj. Trainerii au rămas mulțumiți de rezultatele tinerilor și le-a sugerat să tindă în continuare spre o carieră de succes în jurnalism. Următorul curs la ȘSAJ este Jurnalism TV.

  • Studenții ȘSAJ, participanți activi la primul eveniment GEN care conectează media și sectorul antreprenorial



    Consolidarea legăturilor dintre mass-media și antreprenori, rolul presei în promovarea dezvoltării economice, diseminarea istoriilor de succes, strategii de vânzare a produselor media în era digitalizării, stimularea creativității și inovării – acestea și alte subiecte au fost dezbătute în cadrul unui eveniment inedit, organizat în premieră la Chișinău de GEN Moldova în parteneriat cu ȘSAJ.

    Inovație, Antreprenoriat, Strartupuri în Media a fost genericul întrunirii la care au participat peste 30 de persoane – jurnaliști, editori, reprezentați ai organizațiilor media locale și internaționale, studenți ai ȘSAJ. Scopul evenimentului a fost intensificarea colaborării dintre mass-media și antreprenori, a comunicării eficiente dintre domeniile respective, schimbul de experiență în materie de inovație digitală și jurnalism antreprenorial în spațiul european, generarea ideilor de constituire a unor modele de business durabile pentru crearea de conținuturi media atractive ș.a. Împreună, vrem să descoperim cum să modelăm afacerile în media astfel, încât acestea să devină sustenabile, cum să setăm parteneriate viabile și noi colaborări, pentru independența economică a surselor media”, a menționat Olesea Fortuna, președinta Global Entrepreneurship Network (GEN) Moldova.  

    Participanții au beneficiat de expertiza spicherilor internaționali din SUA (Julia Youngs, Creative Startups), Finlanda (Jan Ameri, „ArcticStartup”), Republica Cehă (Filip Noubel, Prague Civil Society Center), dar și a profesioniștilor din Republica Moldova. Sorina Ștefârță, bunăoară, a povestit despre contribuția ȘSAJ la promovarea inovației, a educației deschise și jurnalismului antreprenorial prin proiectele și cluburile de discuții organizate cu parteneri din țară și de peste hotare.

    Școala a fost reprezentată și de Angela Zaharova, absolventa promoției 2008, care de circa zece ani este producătoarea postului Elita TV din orașul Rezina. Actualii studenți, la rândul lor, au rămas impresionați de posibilitățile de colaborare existente la etapa actuală între business și jurnalism. Irina Soltan, de exemplu, și-a dorit să afle cum poți lansa o afacere media și cum să interacționeze cu specialiști experimentați, iar răspunsul l-a găsit la experții străini prezenți la eveniment.

Cursuri

Istorii de succes

2013
„Nu este nici pe departe o școală tradițională”
2008
„ȘSAJ a fost o provocare pentru mine, dar și o șansă de a obține o nouă profesie”
2017
„Mă mândresc cu primul meu job și îmi place ceea ce fac”